Soare... Și o liniște stranie. O tăcere de neînțeles... Dimineața primei zile de război... Vecina noastră, soție de militar, a ieșit cu ochii în lacrimi. I-a șoptit ceva mamei, dar i-a făcut semn să tacă. Toți se temeau să rostească cu voce tare ce se întâmplase, chiar dacă deja știau, numai pe unii apucaseră deja să-i anunțe. Dar se temeau să nu fie numiți instigatori. Panicarzi. Și asta e chiar mai rău decât războiul. Se temeau... Așa mi se pare acum... Și, desigur, nimeni nu credea. Cum așa?! Armata noastră e la graniță, conducătorii noștri sunt la Kremlin! Țara, apărată cum se cuvine, e inaccesibilă străinilor! Așa credeam pe atunci... Eram pionier. Au dat drumul la radio. Așteptau cuvântarea lui Stalin. Era nevoie de vocea lui. Dar Stalin tăcea. Apoi a vorbit Molotov... Toți ascultau. Și Molotov a spus: „E război“. Oricum, nimeni nu l-a crezut. Unde e Stalin? Asupra orașului au venit avioane... Zeci de avioane necunoscute.

Cu cruci pe ele. Au acoperit cerul, soarele. Mai mare groaza!! Au început să cadă bombele... Se auzeau mereu explozii. Răpăiau. Totul se întâmpla ca în vis... Nu în realitate... Deja nu mai eram mic, țin minte ce simțeam. O groază care-mi cuprindea tot corpul. Toate cuvintele, gândurile. Ieșeam fuga din case, alergam care încotro pe străzi... Mi se părea că orașul nu mai există, că sunt numai ruine. Fum. Foc. Cineva a spus: trebuie să fugim la cimitir, doar n-o să bombardeze cimitirul! De ce să-i bombardeze pe morți? În cartierul nostru, era un cimitir evreiesc mare, cu copaci bătrâni. Și toți au dat buzna, s-au adunat acolo mii de oameni. Unii îmbrățișau pietrele funerare, se ascundeau în spatele mormintelor. Acolo am stat cu mama până s-a făcut noapte. În jur nimeni nu rostea cuvântul „război“, auzeam un alt cuvânt – „provocare“. Îl repeta toată lumea. Se vorbea că din clipă în clipă trupele noastre trebuiau să treacă la ofensivă. Stalin dăduse ordinul. Și oamenii credeau. Dar toată noaptea au urlat sirenele uzinelor de la periferiile Minskului... Primii morți... Primul... Am văzut primul cal omorât... apoi o femeie omorâtă... M-a uimit. Îmi imaginam că în război sunt omorâți numai bărbații. M-am trezit a doua zi dimineață... Mi-a venit să sar din pat, dar imediat mi-am adus aminte – e război; și am închis ochii. Nu puteam să cred.