Bram privea fix în niște ochi mari și întunecați. Ochi ce reflectau o licărire surprinzătoare de inteligență. Era posibil să aibă în față una dintre acele puține reprezentante ale sexului feminin cu care un bărbat putea să discute.

– Deci, putem să facem asta cu binișorul sau cu forța! Cu un pufnit, ea întoarse capul. Era ca și cum Bram dispăruse de pe fața pământului. Bărbatul își mută greutatea pe piciorul lui bun, simțind o împunsătura în mândrie. Era locotenent-colonel în armata britanică și, la cei peste 1,80 metri înălțime, avea o siluetă impunătoare. În mod normal, o privire pătrunzătoare din partea lui potolea și cel mai mic impuls de nesupunere. Nu era obișnuit să fie ignorat.

– Ascultă la mine! Dacă știi ce e bine pentru tine, o să faci ce-ți zic. Ridică vocea, apoi aceasta îi coborî, într-o amenințare baritonală. Deși ea nu spuse nimic, răspunsul fu clar. „Poți să mă pupi în fund!“ Oi nebune.

– Ah, zona rurală a Angliei. Atât de fermecătoare! Atât de... înmiresmată! Colin se apropie, fără haina lui bună, luată de la Londra, înotând până la șolduri într-un râu de lână. Își șterse transpirația de pe frunte cu o batistă și întrebă:

– Presupun că asta nu înseamnă că o să ne întoarcem? În fața lor, un băiat cu un cărucior scăpase toată marfa pe jos, împrăștiind porumb pe tot drumul. Era un bufet deschis, și fiecare berbec și oaie din Sussex părea să fi fost invitat. O gloată mare de oi se agita și behăia în jurul nefericitului tânăr, mâncând grăunțele vărsate și blocând cu totul drumul pentru căruțele lui Bram.

– Nu putem să dăm caii cu spatele? întrebă Colin. Poate putem să ocolim, să găsim altă cale. Bram arătă în jur.

– Nu există altă cale. Stăteau în mijlocul unui drum accidentat, care trecea printr-o vale îngustă și șerpuitoare. Un deal înalt acoperit de grozamă se ridica într-o parte, iar în cealaltă, câțiva metri de câmp separau drumul de niște stânci dramatice. Dedesubt, cu mult sub ele, se întindea marea turcoaz, strălucitoare. Dacă aerul era uscat și limpede, iar Bram se uita cu atenție la linia subțire a orizontului, putea chiar să vadă coasta nordică a Franței. Era atât de aproape. Avea să ajungă acolo. Nu azi, dar în curând. Avea de îndeplinit o sarcină aici și cu cât făcea asta mai repede, cu atât putea să se alăture din nou regimentului lui. Nu avea de gând să se oprească pentru nimic în lume. Cu excepția oilor. La naiba! Se părea că se opriseră din cauza oilor.

– O să mă ocup eu de ele, spuse o voce aspră.