O fată fuge să își salveze viața. Aerul verii o arde, dar nu se văd nici torțe, nici mulțimi furibunde, ci doar felinarele petrecerii de nuntă, la distanță, lucirea roșiatică a soarelui care agonizează în zare, crapă și se răspândește peste dealuri, iar fata fuge, cu fustele încâlcinduse în iarbă, fuge spre pădure, încercând să ajungă înaintea luminii muribunde. Voci purtate de vânt îi strigă numele. Adeline? Adeline? Adeline! Umbra ei se întinde înainte – prea lungă, cu margini deja neclare – și floricele mici și albe i se rostogolesc din păr, căzând pe pământ ca niște stele. În urma ei se formează o constelație, aproape ca aceea de pe obrajii ei.

Șapte pistrui. Câte unul pentru fiecare iubire pe care o va trăi, așa spunea Estele, când fata era încă mică. Unul pentru fiecare viață. Unul pentru fiecare zeu care o veghea. Acum își râd de ea semnele acelea. Promisiuni și minciuni. N-a avut parte de iubire, nu a dus nicio viață, nu a cunoscut vreun zeu, iar acum nu mai are timp. Dar nu încetinește și nici nu privește în urmă. Nu vrea să 7 vadă viața care o așteaptă acolo. Nemișcată ca o schiță. Solidă ca mormântul. Fuge.

Zace perfect nemișcată, încercând să oprească timpul, ca și cum și-ar ține respirația. De parcă, doar prin forța voinței, ar putea împiedica ceasul să ticăie mai departe, pe băiatul de lângă ea să se trezească, de parcă ar putea să păstreze încă vie amintirea nopții petrecute împreună cu el. Știe, bineînțeles, că nu poate. Știe că el va uita. Toți uită. Nu este vina lui. Nu este niciodată vina lor. Băiatul încă doarme, iar ea îi privește umerii, care se ridică și coboară lent, locul în care părul negru i se ondulează la ceafă, cicatricea de pe coaste.

Detalii deja memorate. Îl cheamă Toby. Noaptea trecută, i-a spus că numele ei este Jess. A mințit, dar numai fiindcă nu își poate spune numele adevărat – unul dintre detaliile mici și răutăcioase, ascunse precum urzicile în iarbă. Ghimpi tăinuiți, meniți să înțepe. Ce este o persoană, dacă nu ce lasă în urmă? A învățat să calce printre buruienile țepoase, dar unele răni nu pot fi evitate: amintiri, fotografii, nume. În ultima lună, a fost Claire, Zoe, Michelle. Dar cu două nopți în urmă, când era Elle, la închiderea unei cafenele cu program până târziu după unul dintre concertele lui, Toby spusese că era îndrăgostit de o fată pe nume Jess, doar că nu o cunoscuse încă. Așa că acum ea este Jess. Toby începe să se miște, iar ea simte în piept durerea cunoscută. El se întinde, se întoarce spre ea – dar încă nu se trezește. Fața lui este la câțiva centimetri de a ei. Are buzele 10 întredeschise, dormind, cârlionții negri îi umbresc ochii, genele negre i se conturează pe obrajii palizi. Cândva, întunericul a tachinat-o pe fată, când se plimbau de-a lungul Senei, i-a spus că avea un „gen”, insinuând că mai toți bărbații pe care îi alegea, și chiar și o parte dintre femei, semănau foarte bine cu el. Același păr întunecat, aceiași ochi limpezi, aceleași trăsături sculptate.