Să fii o tânără de 15 ani un pic plinuţă şi care nu se supune etichetei când sora mai mare are 18 ani şi o siluetă suplă, diafană şi cu talie de viespe era, cu siguranţă, neplăcut. Să fii trimisă la culcare devreme şi să ţi se spună clar şi răspicat să nu mai pândeşti în capătul scărilor ce duceau spre sala de bal era, de asemenea, neplăcut. Dar, dacă Alexandra Hobbs asculta cu atenţie, putea auzi acordurile line ale unui vals ce plutea în salonul de jos. Era un adevărat blestem să fie atât de tânără atunci când sora ei mai mare avea parte de propriul bal de introducere în societate. Alexandra se întoarse încet, ţinându-şi poalele cămăşii de noapte, prefăcându-se că face o reverenţă în faţa unui tânăr chipeş care o invita la dans. Dintr-odată, uşa camerei se deschise şi se izbi de perete. Alexandra se întoarse brusc către colţul de unde se auzise zgomotul. „Nu din nou!“ Fratele ei, în vârstă de 13 ani, dădu buzna în cameră. Avea cămaşa răvăşită, la fel ca părul lui cel negru, şi o dâră de murdărie pe faţă.

– Thomas! Alexandra dădu drumul cămăşii de noapte şi îşi puse mâinile în şold. Credeam că te-am rugat să baţi la uşă! – Sunt doar eu, Al. De ce aş bate la uşă? Thomas trecu pe lângă ea şi se îndreptă spre fereastră. Alexandra ştia exact ce voia fratele ei. Dormitorul ei se întâmpla să aibă un acces mai bun către acoperiş şi era mai aproape de terasă faţă de dormitorul lui. Thomas deschise fereastra şi se aplecă pe geam. Se prinse cu mâinile de pervazul de lemn şi scoase afară capul şi umerii. – Eşti acolo, Will? întrebă el pe jumătate şoptit, pe jumătate strigând. Un fluierat slab fu singurul răspuns. Will, băiatul de la grajduri, urma să se întâlnească jos cu Thomas. Asta obişnuiau să facă în fiecare noapte atunci când Thomas venea acasă de la Eton. – Am plecat, zise Thomas, întinzând un picior pe fereastră. – Ai grijă! îl avertiză Alexandra, întorcându-şi privirea pentru o clipă. Ştii că nu suport să te văd cocoţându-te aşa pe acoperiş. Mă tem că într-o bună zi îţi vei rupe gâtul.