agatha-christie-tabloul-pdf

Domnul şi doamna Beresford stăteau la masă, la micul dejun. Erau un cuplu obişnuit. Sute de cupluri în vârstă, asemenea lor, luau micul dejun, chiar în momentul acela, peste tot în Anglia. Era şi o zi relativ obişnuită, aşa cum sunt cam cinci zile din şapte. S-ar fi zis că avea să plouă, dar nu era chiar sigur. Domnul Beresford avusese cândva părul roşcat. Încă i se mai vedeau rămăşițe din nuanța roşcată, dar cea mai mare parte a părului său căpătase acea culoare cărunt-nisipie la care ajung atât de des oamenii pe la vârsta mijlocie.

Doamna Beresford avusese cândva părul brunet, ba chiar o claie viguroasă şi cârlionțată. Negrul era, de-acum, amestecat cu fâşii cărunte, aparent aleatorii, care creau un efect destul de plăcut. Doamna Beresford se gândise odată să-şi vopsească părul, dar, în cele din urmă, se decisese că-i plăcea mai mult de ea însăşi așa cum o făcuse natura. Hotărâse, în schimb, să-ncerce o nuanță nouă de ruj, ca să-şi mai înveselească figura. Un cuplu în vârstă care lua micul dejun. O pereche plăcută, dar care nu avea nimic remarcabil. Aşa probabil c-ar fi spus un privitor. Dacă privitorul cu pricina mai era şi tânăr, probabil c-ar fi adăugat: „Ei, da, chiar plăcuți, dar plictisitori de moarte, bineînțeles, ca toți bătrânii“. Cu toate acestea, domnul şi doamna Beresford încă nu ajunseseră în acea perioadă a vieții în care să se considere bătrâni. Şi nu aveau nici cea mai vagă idee că ei şi mulți alții erau considerați plictisitori de moarte doar pe temeiul acesta. Doar de cei tineri, bineînțeles, dar, la urma urmei, ar fi gândit ei cu indulgență, tinerii nu ştiau nimic despre viață.

Bieții de ei, mereu se îngrijorau în legătură cu examenele ori cu viața sexuală, sau îşi cumpărau haine extraordinare, sau îşi făceau lucruri extravagante la păr, ca să fie observați mai uşor. Domnul şi doamna Beresford, din punctul lor de vedere, abia ce trecuseră de floarea vârstei. Se plăceau fiecare pe sine şi se plăceau unul pe celălalt, iar zilele se succedau într-o manieră liniştită, dar plăcută. Existau, bineînțeles, momente – anumite momente are toată lumea. Domnul Beresford deschise o scrisoare, aruncă o privire peste ea şi o puse jos, în grămăjoara din stânga lui. Apucă următoarea scrisoare, dar se abținu s-o deschidă. În schimb, rămase cu ea în mână. Nu se uita la scrisoare, ci la suportul pentru feliile de pâine prăjită.