Era frig. Foarte frig. Mai era o jumătate de oră până la ivirea zorilor, termometrul arăta unsprezece grade, dar un vânt neplă‑ cut ce bătea dinspre nord‑vest îi făcea să tremure pe cei care se înghesuiau pe platforma camionului, cu mâi‑ nile înţepenite de efort; se ţineau de orice le venea la îndemână, ca nu cumva maşina să facă un salt brusc trecând peste vreun hop şi să‑i azvârle jos de la o înăl‑ ţime de patru metri. 

Gacel Mugtar, care‑şi moştenise numele de la o rudă îndepărtată ce aparent luptase cu eroism împotriva dictaturii militare, ştia foarte bine că în astfel de situ‑ aţii trebuie să conduci cu mare grijă, ca să eviţi ase‑ menea incidente neplăcute. Cei care se urcau pe lăzi şi pe saci acceptau s‑o facă pe propria răspundere, dar nu era deloc plăcut, nici cinstit, şi era şi cumva umili‑ tor să ajungi la destinaţie cu un pasager în minus. În nenumărate ocazii se văzuse nevoit să oprească pentru a culege pe câte unul care nu avusese grijă să se lege de ceva când îşi dădea seama că adoarme, dar întâmplarea cea mai tristă a avut loc într‑o noapte, când un băiat a căzut ca un bolovan fără să observe nimeni şi a scăpat cu viaţă doar datorită faptului că, după patru zile, alt camion l‑a găsit întins în mijlocul şoselei, cu un picior rupt şi cât pe ce să fie devorat de hiene.

Inshallah! 1 

Voia Domnului a fost ca el să supravieţuiască fiindu‑i asta de învăţătură, şi să rămână şchiop. Cu toate că înainte de a porni la drum Gacel îşi instruia pasagerii, insistând asupra faptului că trebuie să‑şi ia toate măsurile de precauţie pe timpul voiajului obositor, nu se putea abţine să se enerveze când se întâmpla un accident, căci majoritatea pasagerilor nu erau atenţi la ce le spunea, considerându‑se viteji luptă‑ tori capabili să înfrunte nesfârşitele pericole din deşert, chiar şi de la înălţimea unui vehicul ce se hurducăia tot timpul. 

Când prima geană de lumină dădea semne că e pe cale să apară, câtorva pasageri încă le mai clănţăneau dinţii, dar n‑au trecut decât zece minute şi stăpânul incontestabil al deşertului, soarele, şi‑a recuperat tro‑ nul, alungând frigul şi pregătindu‑se să impună o lege sufocantă şi implacabilă asupra vastelor sale teritorii. Următoarele două ore, cu vizibilitate perfectă şi temperatura maximă de abia 20 de grade, erau cele mai potrivite pentru călătorie dar, aşa cum tindea să se întâmple cu o regularitate exasperantă, abia trecuse jumătate din acest interval când a făcut explozie primul cauciuc.