Ador acest moment. Ador să mă trezesc cu soarele în odaia mea. Uneori mă simt cea mai norocoasă, și anume pentru faptul că am un geam atât de imens prin care razele pătrund așa ușor. Am deschis ochii, la sigur am avut un vis prea frumos și mi-aș fi dorit să-l continuu. Mi se întâmpla adesea acest lucru, eram copleșită uneori de acțiuni fantastice ale cărților sau de scenele de dragoste din seriale. În somn, îmi puteam face propriul serial. Mereu înainte să adorm aveam tot felul de gânduri, iar creierul meu procesa în timpul somnului. Din cauza singurătății și a lipsei de comunicare, eram o persoană mai sensibilă și timidă. Îmi place mult să mă plimb prin grădină. Acolo îmi găsesc liniștea. Urmărind fiecare frunză cum cade, fiecare floare ce înveselește grădina cu culoarea ei minunată sau fiecare pom lăudându-se cu fructele lui. Adesea stăteam pur și simplu și vorbeam cu Barsic. Îmi plăcea să-i povestesc totul, știam că doar el mă poate asculta, înțelege și nu îmi va reproșa nimic niciodată. Ba mai mult, era cel mai bun prieten al meu. Mereu am mers pe principiul că numai un animal îți poate păstra secretele, nu te va părăsi niciodată și nu se va întoarce împotriva ta. Barsic era primul cățeluș pe care l-am primit cadou, iar din momentul în care mă văzuse, mă iubea necondiționat. Era ușor să-mi dau seama de asta, pentru că tot timpul era lângă mine, mă asculta și mă privea ca pe o mamă. Pe atunci eram o persoană liniștită. Îmi plăcea mult să merg pe drum, să privesc oamenii în ochi, să-i salut și să-i întreb de sănătate. Eram curioasă să știu ce face fiecare vecin, cu ce se ocupă, unde merge, ce gândește. Aveam o vecină în vârstă, dar era foarte comică. Atunci când o vedeam, mereu îmi zâmbea, apoi se oprea în dreptul meu și îmi zicea: „Ce mai face nepoțica mea?”. Ținea la mine precum la nepoții ei. Locuia singură, eu o vizitam uneori, când aveam timp. Iar cel mai frumos moment pe care mi-l amintesc e faptul că la ea se coceau primele căpșuni din sat și mereu îmi aducea și mie câteva. E foarte plăcut când cineva are grijă de tine. Adesea vorbeam cu păsările. Îmi imaginam că sunt și eu una dintre ele și îmi doream să mă înalț spre cer. Mă simțeam ca un copil mic pe o scenă imensă, închideam ochii și vedeam sute de spectatori în fața mea, apoi era liniște, pentru că niciodată în astfel de vise nu ziceam nimic, era ca o boală, o frică de propriile emoții.