Pentru început, am făcut cumva şi m-am născut. O mână de oameni se afla prin preajmă, înghesuindu-se ca să vadă, şi măcar de asta am avut mereu parte: ce a fost mai greu a căzut în seama mea, mama fiind, ca să zic aşa, pe dinafară. În orice altă zi vecinii ar fi văzut-o pe platforma casei ei pe roți, vecini buni cu ochii-n patru şi gata să scurme oricând prin mizerie. În aerul stătut al verii târzii şi al toamnei, era destul să arunci o privire spre munte şi o vedeai imediat, micuța cu păr blond-platinat, fumându-şi ţigările Pall Mall, agăţată de balustrada aia ca şi cum ar fi fost căpitanul unui vas care stă să se scufunde. Vorbim aici despre o fată de optsprezece ani, singură cuc şi cât se poate de însărcinată. În ziua în care nu şi-a făcut apariţia, Nance Peggot a picat la sorţi să se ducă să bată la uşă, să dea buzna înăuntru şi s-o găsească leşinată pe podeaua băii, cu droguri împrăștiate peste tot şi cu mine ieşind deja. Un ostatic unsuros de culoarea peştelui, care își strângea degetele peste mizeria ce acoperea vinilinul de pe jos, zvârcolindu-se şi împingându-se dintr-o parte în alta, fiindcă eram încă în sacul în care înoată bebeluşii înainte să înceapă viaţa adevărată. Domnul Peggot rămăsese afară, în camionul cu motorul oprit, în drum spre slujba de seară, gândindu-se probabil la cât din viaţă îşi petrecuse stând după femei. Soţia lui îi spusese pesemne că treaba cu Iisus mai putea să aştepte puţin, ea trebuia mai întâi să se ducă să vadă dacă puştoaica însărcinată trăsese iar la măsea. Doamna Peggot fiind o doamnă care n-ar lua-o pe după piersic şi, la nevoie, i-ar spune lui Iisus Hristos să stea liniştit şi să aibă răbdare. A ieşit țipând la soțul ei, să sune la urgenţe pentru că în baie e un biet copil care încearcă să iasă dintr-un sac. Ca un mic pugilist albastru. Acestea sunt cuvintele pe care avea să le folosească mai târziu, nesfiindu-se deloc să discute despre cea mai proastă zi din viaţa mamei. Şi dacă aşa le-am apărut primilor oameni care m-au văzut la faţă, mi-o asum. Pentru mine asta înseamnă că aveam o şansă în luptă. Mică, da, ştiu. Când o mamă zace în propria urină şi între flacoane cu medicamente în timp ce alţii îi dau palme copilului pe care l-a expulzat şi îi spun să se miște, probabil că nenorocitul e sortit pieirii. Copilul născut dintr-o drogată e un drogat. O să ajungă tot ce ţi-ai dori să nu cunoști vreodată, oameni cu dinţi stricaţi şi ochi inexpresivi, care te vor sili să-ți încui uneltele în garaj ca să nu facă picioare, care vor sta în motelul cu camere închiriate cu săptămâna, pitit la o azvârlitură de băț de autostrada pitorească. Copilul ăsta, dacă voia să aibă parte de ceva mai bun, ar fi trebuit să se nască dintr-o mamă bogată sau deşteaptă ori creştină, care să nu se drogheze. Întrebați pe cine vreți voi, cei născuți în lumea asta sunt însemnați de la început, câștigători sau perdanți.