Autor Brandon Sanderson
Categorie Ficțiune
Subcategorie Fantezie
Descarca PDF

Descriere
Sanderson ne spune în postfaţă că acţiunea următorului triptic din serie se petrece la trei secole după refacerea lumii sau, cum o numesc cei din Scadrial, după Catacendre. Tot în postfaţă, aflăm că Sanderson a decis să schimbe perioada istorică în care se desfăşoară acţiunea, să vină astfel cu ceva nou, deoarece majoritatea romanelor fantasy sunt cantonate în perioada echivalentă Evului Mediu. Aşadar a mutat acţiunea următoarelor trei romane în zona steampunk, într-un oraş asemănător cu New Yorkul începutului de secol XX, iar pe următoarele trei vrea să le arunce într-o epocă din viitor. Aliaţi în slujba dreptăţii, ne informează Sanderson, nu face parte din triptic, este ca un fel de roman-pilot al seriei de trei. Personajele principale sunt Waxilium Ladrian, descendent al lordului Ladrian, pe care-l cunoaştem din primele trei romane sub numele de Boare, iar Wayne este un hoţ pocăit pe care Waxilium l-a cunoscut în Ţinuturile Necruţătoare. Wax se întoarce în Elendel şi trebuie să-şi pună pe picioare Casa Ladrian, adusă în pragul falimentului de unchiul său. Pentru aceasta, trebuie să se căsătorească cu Sertis, fiica cea mare (şi legitimă) a Lordului Harms, pe care nu o vrea de soţie niciun bărbat. Waxilium speră, în sinea sa, că această căsătorie de convenienţă va fi şi un pansament pentru sufletul său răvăşit de pierderea iubitei sale Lessie într-o acţiune în Ţinuturile Necruţătoare. Atunci când Harms vine să i-o prezinte lui Wax pe Steris, împreună cu ea este şi Marasi, o tânără care este prezentată a fi verişoara viitoarei sale soţii. Avem, aşadar, o căsătorie din interes, bazată pe calcule financiare şi sociale, ce s-ar desfăşura în cel mai pur stil burghez dacă... dacă Steris n-ar fi răpită de banda Efemerilor. Şi aşa începe circul!
Descarca PDF
TOP 10 Cărți