Descriere
Priviţi! Moartea un tron şi-a duratIntr-o cetate din acel îndepărtat;Singur şi întunecos Apus,Unde cei răi şi cei buni, cei de jos, cei de susOdihnei de veci demult s-au supus.Acolo turnuri, altare, palate,(Roase de vremuri, dar neclătinate/)Nu mai aduc cu nimic de la noi.De jur împrejur, într-un vast convoi,Părăsite de vânturile diabolice,Calme zac apele, melancolice.Nicio rază din sacrul cer nu pătrundeNopţile lungi ale cetăţii din unde;Doar transparenţa lugubrei măriSe scurge livid peste depărtări,Luminează turnuri şi palate Regeşti,Temple ce dau babilonice veşti,Bolţi de piatră demult părăsiteIn iederă cioplită şi flori împietrite,Atâtea şi-atâtea altare-minuniCu frize, sub care în văgăuniVioleta cu viţa împletesc cununi.Şi, posomorâte sub cer,Apele resemnate nu se tem de mister.Turnuri si umbre din acelaşi caier} }Par toarse, căci totul pendulează în aer,Iar, între timp, dintr-un turn trufaşMoartea gigantic priveşte-n oraş.Templele~acolo, cu morminte căscate,Stau chiar la nivelul apelor damnate;Dar nici diamantele ce stau închiseIn ochii idolilor ascunşi în abise,Nici morţii gătiţi cu vechi giuvaiereNu atrag apele; căci nicio adiereNu se iveşte - un cât de mic valDe-a lungul vastului deşert de cristal!Nicio hulă nu spune că vântulPe mări mai fericite ar atinge pământul,Că mai sunt pe lume şi mări uitateDe-o atât de hidoasă seninătate.Dar iată, e o părere în aer!Valul e o mişcare, un vaier!Ca şi cum turnurile ar fi dat deoparte,Încet cufundându-se; apele moarte,Cu vârfurile lor ce-aufost scoaseDin vidul cerurilor membranoase.Au valurile-acum o mai roşie faţă,Orele respiră jos, fără viaţă,Iar când, în subpământeştile zvonuri,Oraşul se va cufunda lent, în cadenţă,Infernul se va ridica din o mie de tronuri,Şi-i va face o reverenţă. Și dacă osînda veșnică este prețul adevaratei iubiri? Sînge nevinovat a fost vărsat pe treptele Sălii de Consiliu, în fortăreața sacră a vînătorilor de umbre. După moartea tragică a Liviei Blackthorn, Conclavul se află în pragul războiului civil. O parte din familia Blackthorn fuge la Los Angeles, încercînd să descopere sursa bolii care distruge rasa magicienilor. Între timp, Julian și Emma fac eforturi disperate să ignore dragostea lor interzisă și să îndeplinească o misiune periculoasă pe Tărîmul Elfilor, pentru a lua Cartea Neagra a Morții. Ceea ce ei descoperă la Curțile elfilor este un secret care poate să destrame întreaga Lume a Umbrelor și să deschidă un drum întunecat spre un viitor pe care nu și l-ar fi putut vreodată imagina. Prinși într-o cursă contracronometru, Emma și Julian trebuie să salveze lumea vînătorilor de umbre înainte ca puterea letală a blestemului parabatai-lor să îi distrugă pe ei și pe toți cei pe care îi iubesc….
Descarca PDF
TOP 10 Cărți