Descarca Sufocare de Chuck Palahniuk in format pdf.

Dacă vrei să citeşti cartea asta, nu-ţi bate capul. După cîteva pagini, o să-ţi vină s-o iei din loc. Aşa că mai bine uită. Pleacă. Şterge-o cît încă mai poţi. Salvează-te. Precis e ceva mai de soi la televizor. Sau, dacă tot ai atîta timp la dispoziţie, înscrie-te la nişte cursuri la seral. Dă la Medicină. Găseşte altceva mai bun de făcut cu viaţa ta. Du-te şi mănîncă în oraş. Vopseşte-ţi părul. Timpul trece şi nu întinereşti. Întîi de toate, ce se-ntîmplă aici o să te cam oftice. Iar pe măsură ce mergi înainte, o să e şi mai rău. E povestea idioată a unui băieţel idiot. O poveste idioată şi cum nu se poate mai adevărată despre cineva pe care nu ţi-ai dori să-l întîlneşti vreodată. Un ţînc scund, cu o grămăjoară de păr blond pieptănat cu cărare într-o parte. Închipuie-ţi acest răhăţel de copil zîmbind în pozele vechi de şcoală, cu cîţiva dinţi lipsă şi cu alţi cîţiva crescuţi strîmb. Imaginează-ţi-l îmbrăcat într-un pulover cu dungi albastre şi galbene, puloverul lui preferat, pe care l-a primit de ziua lui.

Imaginează-ţi-l aşa mic cum e, rozîndu-şi unghiile boante. Panto i lui favoriţi sînt gumarii de la Keds. Mîncarea favorită – nişte chi e de porumb amărîte. Imaginează-ţi-l pe puştiul ăsta îngălat gonind alături de maică-sa, fără centură de siguranţă, într-un autobuz de şcoală furat, după ce tocmai au mîncat de cină. Atîta doar că în faţa motelului lor se a ă parcată o maşină a poliţiei, care o face pe Mami să accelereze cu peste o sută sau o sută douăzeci de kilometri la oră. Aceasta este povestea unui prăpădit. A celui mai idiot şi mai plîngăcios amărît de copil din cîţi există. Un tembel. Mami spune: — Trebuie să ne grăbim! şi goneşte în susul unei străzi înguste, în vreme ce roţile din spate patinează pe gheaţă. În lumina farurilor, zăpada pare albastră şi e măturată din drum spre întunericul pădurii. Închipuie-ţi că toate astea se întîmplă din vina lui. Tîmpitul naibii. Mami opreşte autobuzul nu departe de poalele unei stînci, lăsînd farurile să lumineze albul pietrei, şi spune: — Gata, pîn’ aici ne-a fost, iar cuvintele ţîşnesc învăluite de aburi mari cît plămînii ei. Mami trage frîna de mînă şi spune:

— Poţi să ieşi afară, dar lasă-ţi haina în autobuz. Închipuie-ţi cum pişpirelul ăsta imbecil o lasă pe Mami să-l priponească exact în faţa autobuzului. Sfrijitul priveşte tîmp în lumina farurilor, în timp ce Mami îi scoate puloverul lui favorit peste cap. Janghinosul stă ca prostul în zăpadă, pe jumătate gol, în timp ce motorul maşinii uruie, ecoul zgomotului se pierde îndărătul stîncii, iar Mami dispare undeva în spatele lui, în noaptea îngheţată. Farurile îl orbesc, iar zgomotul motorului acoperă foşnetul copacilor bătuţi de vînt. Aerul e prea rece ca să respiri normal, aşa că mucosul încearcă să ţină pasul trăgînd în piept de două ori mai repede. Rămîne locului. Fără să facă nimic. De undeva din spatele lui, Mami spune:

— Acuma, orice-ai face, nu te întoarce. Iar Mami îi povesteşte despre o fată frumoasă din Grecia antică, ică de olar. Ca de ecare dată cînd ea iese din pîrnaie şi vine să-l revendice, băiatul şi cu Mami nu rămîn mai mult de-o noapte în acelaşi motel. Mănîncă doar de la fast food şi merg cu maşina cît e ziua de lungă. Azi la prînz, băiatul a tăbărît asupra chi ei de porumb, care încă frigea, şi s-a lăcomit s-o înghită pe toată, dar s-a înecat şi n-a mai putut să respire sau să vorbească pînă cînd Mami nu s-a ridicat de la masă, sărindu-i în ajutor. Două mîini l-au încolăcit pe la spate, l-au săltat deasupra solului, iar Mami i-a şoptit în ureche:

— Respiră! Fir-ar a dracu’, respiră! După care copilul a început să plîngă, iar toţi cei din restaurant s-au bulucit în jurul lui. În acel moment părea că întregii lumi îi pasă de ce i s-a întîmplat. Toţi îl îmbrăţişau şi-l mîngîiau pe cap. Toată lumea îl întreba cum se simte. Părea că acel moment va dura o veşnicie. Că trebuia să-ţi rişti viaţa ca să i iubit. Trebuia să frizezi moartea pentru a în cele din urmă salvat. — Aşa. Gata, zise Mami, ştergîndu-l la gură. Te-am readus la viaţă. În secunda următoare, o chelneriţă l-a recunoscut ca ind băiatul din fotogra a de pe o cutie mai veche de lapte şi Mami l-a luat iarăşi pe pricăjit de-o aripă şi s-a urcat la volan, gonind cu o sută douăzeci de kilometri pe oră înapoi la motel. Pe drumul de întoarcere, s-au abătut de pe autostradă pentru a cumpăra un spray cu vopsea neagră. Iar după toată tevatura, iată-i poposiţi în miez de noapte în plină pustietate. Întors cu spatele, ţîncul ăsta debil aude cum Mami agită spray-ul cu vopsea şi cum bila din interior loveşte pereţii tubului, iar Mami continuă povestea grecoaicei care s-a îndrăgostit de un tînăr.

— Numai că tînărul era din altă ţară şi trebuia să se întoarcă, spune Mami. Se aude un fîsîit şi puştiul simte miros de vopsea. Motorul autobuzului bolboroseşte, se poticneşte, după care se apucă să zbîrnîie mai repede şi mai bubuitor, iar maşina începe să se clatine de pe un cauciuc pe altul. Aşadar, spune Mami, în ultima noapte pe care grecoaica şi iubitul ei au petrecut-o împreună, fata a adus o lampă şi a aranjat-o în aşa fel încît să proiecteze umbra lui pe perete. Fîsîitul spray-ului se aude cu intermitenţe. Mai întîi un fîsîit scurt, apoi unul mai lung. Iar Mami povesteşte cum fata a desenat conturul umbrei iubitului ei pentru a-şi aduce aminte cum arăta, pentru a păstra imaginea exactă a ultimei nopţi pe care au petrecut-o împreună. Plîngăciosul nostru mic se zgîieşte în continuare la lumina farurilor. Ochii i se umezesc, iar cînd îi închide, o lumină roşie se străvede prin pleoape, prin toată inţa lui. Iar Mami povesteşte cum, în ziua următoare, iubitul fetei plecase, dar umbra lui rămăsese încă acolo. Preţ de-o secundă, copilul se întoarce să tragă cu ochiul la Mami, care trasează pe suprafaţa stîncii conturul umbrei lui idioate. Atîta doar că de la distanţa la care se a ă, umbra lui de pe perete e mai înaltă chiar şi decît maică-sa. Braţele lui rave îi par uriaşe. Cioturile de picioare se lungesc. Umerii piperniciţi se lăţesc. Iar Mami îi spune: — Nu te uita. Un muşchi dacă mişti, îmi strici bunătate de operă.

Iar zăbăucul întoarce privirea la loc şi xează farurile maşinii. Tubul de spray şuieră, iar Mami zice că înaintea grecilor arta nu exista. Aşa a luat naştere pictura. Tot Mami povesteşte cum tatăl fetei a folosit conturul de pe zid pentru a modela o versiune în lut a tînărului şi aşa a luat naştere sculptura. Acum, serios vorbind: — Arta nu izvorăşte niciodată din fericire, îi zise Mami. Aici s-au născut simbolurile. Puştiul dîrdîie de frig, dar încearcă să stea neclintit, iar Mami continuă să lucreze, pretinzînd că, odată şi-odată, acea umbră îi va învăţa pe oameni tot ceea ce ea îl învaţă pe el acum. Cîndva, acea umbră va aidoma unui doctor care salvează oameni, readucîndule fericirea în casă. Sau poate ceva mai bun decît fericirea: pacea. Vor venera umbra asta.