Intre dona trenuri, in stepa se lasa brusc o mare tacere, ca dupa o surpare, §i in tacerea aceea totala vulpea surprinse un sunet inalt, nedeslusit, care-o facu sa-§i ciuleasca urechile, un sunet abia auzit, al nimanui, ratacind peste stepa amurgita. Era jocul curentilor de aer ce prevesteau grabnica schimbare a vremii. Mica jivina simti instinctiv acest lucru si o mare sfirseala o cuprinse. Ar fi vrut sa se tinguie, sa dea glas, schelalaind, acelei tulburi presimtiri de restriste. Dar foamea inabusi in ea pina si acest strigat de alarma al naturii. Vulpea scinci doar usurel, lingindu-si pernitele labelor, dureroase dupa atita alergatura. Serile erau de-acum racoroase: toamna batea la usa. lar noaptea pamintul se nicea brusc, zorile gaseau stepa acoperita cu un strat albicios, ca sarea, de chiciura repede trecatoare. Veneau vremuri de infometare si jale pentru salbaticiunile stepei. Prada, oricum arara, ce haladuia vara pe aceste meleaguri se razletise, pierzindu-si urma, care in tinuturi mai calde, care prin vizuini, care in adinc de nisipuri. Fiecare vulpe vina acum prin stepa in deplina singuratate, de parca stirpea i-ar fi pierit de pe fata pamintului. Puii crescusera si se imprastiasera in cele patru zari, iar zodia imperecherii era inca departe, in zapezile iernii, timpul acela rivnit cind vulpile se cauta iarasi, cind masculii se incaiera cu navalnica forta ce i-a fost daruita vietii dintru-nceput... La caderea noptii, vulpea isi parasi ascunzisul. Incremeni o clipa cu urechile ciulite, apoi tisni pe terasament, alergind de-a lungul lui cind de o parte, cind de cealalta a liniei. Gasea uneori pe-aici resturi de mincare aruncate de pasageri pe fereastra. Alerga indelung, adulmecind tot soiul de obiecte cu miros iritant, dezgustator, pina sa dea de ceva acatarii. Traseul era semanat cu hirtii si ziare ferfenitite, stick sparte, mucuri de tigara, cutii goale de conserve si alte gunoaie nefolositoare. Din cale-afara de respingatoare era insa duhoarea pe care-o simtea ie§ind din gitul sticlelor ramase intregi: trasneau a ciumafaie. Dupa ce, adulmecmdu-le, o luase de vreo doua ori ameteala, vulpea incepuse sa evite mirosul de alcool: pufnea si sarea ca arsa in laturi. Zadarnic alerga. Nu gasea, ca un facut, nimic din ce i-ar fi facut trebuinta, nici o ciozvirta, nici o farima de hrana, si doar pentru asta asteptase, infnngindu-si cu greu spaima, atita amar de vreme. Dar in speranta ca poate, totusi, o sa dea in cele din urma peste ceva de-ale gurii, vulpea isi urma drumul, de-a lungul terasamentului, cind de o parte, cmd de cealalta a liniei. Deodata isi curma goana, incremenind cu una din labele dinainte usor ridicata. Topita in lumina tulbure, picloasa a lunii, ramase nemiscata intre sine, ca o naluca. Vuietul surd care o tintuise locului nu inceta. Deocamdata era prea indepartat. Jinindu-si tot intinsa coada, vulpea se balansa nehotarita de^ pe un picior pe altul, gata sa paraseasca terasamentul. In loc de asta insa, prinse a adulmeca grabita taluzurile, tragind inca nadejde sa gaseasca ceva, orice, cu care sa-si poata ostoi foamea. Adulmeca, doar-doar o da norocul peste ea, cu toate ca de departe navaleau asupra-i, crescind neinduplecat si infricosator, scrisnetui acela de fiare si bataia sulelor de roti. Vulpea mai zabovi pret de o clipa, atit fu insa de ajuns pentru ca deodata sa zvicneasca in laturi, rostogolindu-se asemeni unui fluture buimac, cind brusc, la cotitura nlsarira, cu toate farurile aprinse, cele doua locomotive cuplate si proiectoarele puternice, luminind orbitor totul inaintea lor, smulsera pentru o secunda stepa din intuneric, dezvaluindu-i fara mila usciiciunea cadaverica. Trenul isi intetea goana nimicitoare. Vazduhul prinsese miros de zgura si praf. O pala de vint se iscase. Vulpea (isni fulgerator intr-o parte, anmcindu-si insa numaidecit privirile indarat si lipindu-se inspaimintata de pamint. lar monstrul acela cu sute de ochi aprinsi isi continua huruind goana, zgomotul rotilor lui dainui inca multa vreme. Vulpea zvicni inainte si o rupse la fuga cit o tineau picioarele...