Insulele Lacepede, lângă Point Lagrange Broome, vestul Australiei. Noiembrie 1913 Nemişcat, Tanaka atârna de ancora de salvare, iar monstruoasele braţe ale costumului de scafandru îi cădeau lateral, mustind de apă. Wes, mecanicul lui, deşurubă vizorul căştii şi clătină din cap când văzu sângele amestecat cu apă ţâşnind din gura şi urechile scufundătorului. Scoase casca de pe corpul costumului, iar Tanaka fu ridicat. Stătea întins pe punte în costumul acela monstruos, ca un peşte de altă dată adus din adâncuri. Singurele lui mişcări erau tresăririle neregulate, spasmodice ale degetelor. Cam McKenzie se încruntă cu mâinile în şolduri. Se uită la nostromul solid, din India de Vest, aşteptând verdictul. — Ei? — Mort, căpitane. — Cum dracu s-a întâmplat? N-ai făcut o escală, cum ţiam spus? Wes se uita ţintă la punte. — Te pomeni că i s-a sfârşit norocu’, căpitane. — Nu există noroc, spuse Cam. Era un singur lucru de făcut ca să-l salveze, iar lui îi era teamă de asta. Dar nu putea să stea deoparte şi să vadă cum omul moare. — Puneţi-i casca înapoi! — Îl trimiţi ’napoi jos, căpitane? — Haide, fă-o, Wes. Se auzi un murmur de protest din rândurile echipajului, care era format mai ales din băştinaşi din Koepanger şi din malaiezi. — Da-i mort, căpitane, repetă Wes. — Încă i se mişcă degetele. Fă-o! — Poate că-i mai bine să laşi omu’ să moară când i-a venit ceasu’, mormăi Wes. Reproşul din ochii indianului era clar. Dar el făcu semn din cap către echipaj şi, bodogănind, ei ridicară corpul lui Tanaka peste bordul lui China Cloud. Wes înălţă casca şi o fixă înapoi pe corpul costumului. — Acum ajută-mă să îmbrac costumul de rezervă, spuse Cam. — Mai bine ai lăsa omu’ să moară, repetă Wes, dar făcu ce-i spusese căpitanul şi îl coborî pe Tanaka în apă. Oamenii se întoarseră să pună în funcţiune pompele de mână în timp ce Wes coborî furtunul şi ancora peste copastia de la babord. * * * Cam nu văzu cum apune soarele. Stătea atârnând şase stânjeni sub carena lui China Cloud. Apa îşi pierduse treptat luminozitatea iar ciudata, tăcuta lume a mării se închisese în jurul lui. Frica îi coborâse în măruntaie ca o gheară de plumb. Chiar atunci când marea era limpede şi verde, monştrii uriaşi cu gura ca o seceră apăreau uneori în tăcere, neanunţaţi, doar ca să dispară din nou la fel de rapid în ceaţa lumii subacvatice. Acum în verdele oceanului, din ce în ce mai sumbru, Cam se simţea ca momeala de la capătul unei undiţe. De deasupra, auzea zgomotul motorului compresorului, şi adulmeca mirosul familiar al aerului din cambuză care îi cobora prin furtunul de aer. Carena plină de alge pietrificate a lui China Cloud tresărea pe suprafaţa argintie a mării. Marea se întunecă, tulbure şi mohorâtă. Soarele asfinţi. Era singur. Era singur şi înspăimântat.