Prima oară când Caesar i-a propus să fugă în Nord, Cora a spus nu. Cea care a vorbit atunci a fost bunica ei. Bunica nu văzuse niciodată oceanul până în acea după-amiază strălucitoare din portul Ouidah1 , când apa o orbi după timpul petrecut în temniţa fortului. Fuseseră ţinuţi închişi până la sosirea corăbiilor. Invadatorii dahomey răpiseră mai întâi bărbaţii, apoi, la următoarea lună, se întorseseră în satul ei după femei şi copii şi-i mânaseră către mare, în lanţuri, încolonaţi doi câte doi. Privind cadrul negru al uşii, Ajarry crezuse că acolo jos, în întuneric, avea să-şi regăsească tatăl. Supravieţuitorii din satul ei îi spuseseră că atunci când tatăl ei nu mai făcuse faţă marşului îndelungat, vânătorii de sclavi îi striviseră capul şi-i lăsaseră corpul lângă drum. Mama ei murise cu ani înainte.

Ajarry fusese vândută de câteva ori până să ajungă în fort – trecută de la unul la altul, la schimb cu ghiocuri şi mărgele de sticlă. Era greu de spus cât se plătise pentru ea în Ouidah, căci făcuse parte dintr-un lot întreg – optzeci şi opt de suflete contra şaizeci de lăzi cu rom şi praf de puşcă, preţ convenit după tocmeala obişnuită în engleza de coastă. Bărbaţii sănătoşi şi viguroşi şi femeile borţoase făceau mai mult decât copilandrii, şi de aceea era greu să socoteşti preţul fiecărui individ. Nanny venea de la Liverpool şi se mai oprise de două ori pe Coasta de Aur. Căpitanul cumpăra amestecat, ca să nu se trezească vreodată cu o încărcătură de oameni proveniţi din aceeaşi cultură şi cu acelaşi temperament. Cine ştie ce soi de răzmeriţă ar fi putut coace prizonierii lui dacă vorbeau aceeaşi limbă? Aceasta era acum ultima escală înainte de traversarea Atlanticului. Îngânând o melodie, doi marinari cu păr blond o duseră pe Ajarry într-o bărcuţă până la corabie. Aerul viciat al celulei, mohoreala detenţiei şi ţipetele celor legaţi cu lanţuri de ea se aliară s-o scoată pe Ajarry din minţi. Cum era încă fragedă, vânzătorii de sclavi nu-şi făcuseră imediat mendrele cu ea, dar, până la urmă, la şase săptămâni după ce plecaseră din port, câţiva dintre mateloţii mai versaţi o târâră afară din celulă. Ea încercă de două ori să se omoare în călătoria spre America, o dată refuzând să mai mănânce şi încă o dată dând să se înece. Marinarii o împiedicară de fiecare dată, obişnuiţi cu tertipurile şi pornirile sclavilor. Când vru să sară peste bord, Ajarry nu ajunse nici măcar până la copastie. Zâmbetul prostesc şi înfăţişarea demnă de milă, uşor de recunoscut după miile de sclavi ce trecuseră înaintea ei pe acolo, îi trădară intenţiile. Se trezi încătuşată din cap până-n picioare, într-o creştere exponenţială a suferinţei.

Familia ei încercase să nu se despartă la mezatul din Ouidah, dar ceilalţi membri fuseseră cumpăraţi de negustori portughezi de pe fregata Vivilia, care, cu următoarea ocazie, fusese văzută plutind în derivă la zece mile de Bermude, patru luni mai târziu. Ciuma secerase vieţile tuturor celor aflaţi la bord. Oficialii dăduseră foc vasului şi-l priviseră cum trosneşte şi se scufundă. Ajarry nu ştiu nimic de soarta vasului. Tot restul vieţii şi-i imagină pe verii ei lucrând în Nord pentru stăpâni buni şi generoşi, prinşi în îndeletniciri mai milostive ca a ei, ţesând ori torcând, departe de munca la câmp. În poveştile ei, Isay, Sidoo şi toţi ceilalţi, bărbaţi şi femei, îşi cumpărau până la urmă libertatea şi trăiau liberi în oraşul Pennsylvania, despre care Ajarry îi auzise o dată discutând pe doi bărbaţi albi. Fanteziile acestea o alinau în vremurile când poverile vieţii păreau s-o sfărâme în bucăţi. Avea să fie vândută din nou, după o lună petrecută în spitalul pentru ciumaţi de pe Sullivan’s Island2 , de îndată ce medicii confirmară că ea şi restul încărcăturii de pe Nanny nu erau atinşi de molimă. Una dintre zilele aglomerate de la târg. O licitaţie mare atrăgea întotdeauna o mulţime pestriţă. Negustori şi samsari de pe toată coasta se strângeau la Charleston, inspectând ochii, încheieturile şi spinările mărfurilor, căutându-le de boli lumeşti şi de alte afecţiuni. Privitorii mestecau de zor scoici proaspete şi porumb fierbinte, în timp ce conducătorii licitaţiei strigau în toate zările. Sclavii stăteau goi pe platformă. Un grup de flăcăi din neamul ashanti, africani cunoscuţi pentru hărnicia şi musculatura lor, stârni un război între ofertanţi, şi administratorul unei cariere de calcar cumpără o ceată de copii, după o negociere impresionantă. Ajarry văzu printre gură-cască un băieţel care lingea o acadea şi se întrebă ce băga în gură.

Chiar înainte de asfinţit, un agent o cumpără pentru două sute douăzeci şi şase de dolari. Ar fi plătit mai mult pe ea dacă în sezonul acela n-ar fi fost prisosul de fete tinere. Misitul avea un costum din cea mai albă pânză pe care Ajarry o văzuse vreodată şi pe degete îi sclipeau inele cu pietre colorate. Când o ciupi de sâni să vadă dacă-i înfloriseră, ea simţi răceala metalului pe piele. O înfieră – nu era nici prima, nici ultima oară – şi o legă cu lanţuri de celelalte achiziţii ale zilei. Convoiul porni în lungul marş spre sud în aceeaşi seară, târându-se în urma trăsurii negustorului. Între timp, Nanny era pe drum înapoi către Liverpool, încărcată cu zahăr şi tutun. În cală, urletele se împuţinaseră.

Descarca Ruta subterana de Colson Whitehead in format pdf.