Titlu Maine poate am sa raman

Autor Lorenzo Marone
Categorie Ficțiune
Subcategorie Literatura contemporană

descarca-lorenzo-marone-maine-poate-am-sa-raman-pdf

Nu ştiu dacă este adevărat, dar am citit că în Vermont soţiile au nevoie de permisiunea scrisă a soţului ca să-şi pună o proteză dentară, şi că în Swaziland femeile nemăritate nu pot să strângă mâna bărbaţilor. În Montana însă, nu au voie să meargă duminica singure la pescuit (?). În Florida pot fi arestate dacă sar cu paraşuta duminica (?). În Utah nu pot să jure. În Indonezia nu trebuie să se aşeze călare pe o motocicletă, în Arabia Saudită nu pot şofa, în Arkansas un bărbat poate să-şi bată nevasta nu mai mult de o dată pe lună. În Carolina de Sud e legal să-ţi baţi nevasta, dar numai duminica, şi numai pe treptele tribunalului, şi înainte de opt dimineaţa (deci trebuie să te organizezi din timp). În ţara noastră, din fericire, femeile fac ce vor (cel puţin în majoritatea cazurilor), pentru că, tot din fericire, nu există legi retrograde, stupide şi sexiste. Şi chiar dacă ar exista, în cartierul meu, din fericire, nici o femeie nu le-ar respecta; aici interdicţiile nu sunt văzute cu ochi buni, cel mult pot fi acceptate sugestiile