Asa locuia într-un apartament micuţ împreună cu mama ei. În spatele blocului lor se întindea un lan de floarea-soarelui pe care-l îngrijea proprietarul apartamentului. Într-o zi, mama s-a întors acasă cu o pungă plină cu seminţe de floarea-soarelui pe care le primise de la el. Au întins în mijlocul camerei nişte ziare şi, câteva zile la rând, au tot decojit seminţe. Mama a prăjit miezul alb într-o tigaie, a pus peste el sare şi l-a preschimbat într-o gustare pentru Asa. 

Aplecându-se peste masa din bucătărie, fetiţa lua câteva seminţe strălucitoare şi le băga în gură, simţind cum aromele îi învăluie şi cele mai îndepărtate papile gustative. Câteodată, nimerea şi câte un bulgăraş de sare. Îi cerea mamei, care spăla vasele, un pahar cu apă, şi se apuca din nou de ronţăit. Odată, lingându-şi de sare degetele, Asa a spus: 

— Vreau să iau câteva la grădiniţă. A doua zi dimineaţă, mama i-a dat un plic maro plin doldora de seminţe. 

— Să nu le ţii numai pentru tine, da? Să le împarţi cu toată lumea. Ascunsă în umbra orgii din clasă, Asa a chemat-o pe cea mai bună prietenă a ei, Rumi, făcându-i un semn cu mâna. 

— Ce-i? 

— Uite! Uite! Rumi şi-a apropiat faţa de plicul maro. Când Asa l-a deschis, s-a uitat temătoare înăuntru. 

— Ce-i asta? 

Nu ştia că floarea-soarelui are seminţe şi, chiar şi după ce Asa i-a explicat, a dat din cap a neîncredere: 

— Asta e floarea-soarelui? 

În faţa ei, Asa a luat un miez şi l-a băgat în gură. 

— A! L-ai mâncat! 

— Se mănâncă! 

— E bun? 

— E bun. 

— O să te doară burta. 

— Ba nu. Ia şi tu! Rumi a scuturat din cap. 

— Nu, nu vreau! 

— E bun, a mai spus o dată Asa. 4 Înclinând plicul, şi-a vărsat în palmă câteva seminţe şi i le-a întins lui Rumi. 

— Hai, gustă una! 

— Nu, nu vreau. 

— De ce? Chiar sunt bune! 

— Nu vreau! 

— Doar una. 

— Nu! 

— Rumi... 

— Nu vreau! Nu vreau! Nu vreau! 

Împingând-o pe Asa într-o parte, Rumi a luat o coardă şi a pornit spre terenul de joacă. Când Asa a început şcoala, ea şi mama ei s-au mutat la bunica din partea tatălui, care locuia în Saitama. În casa bunicii erau adunate tot felul de lucruri pe care Asa nu le avusese în fosta ei locuinţă. O canapea, un covor, o telecomandă TV, un duş, un cuptor cu microunde... 

În clasa întâi, ajutată de mama ei, s-a încumetat să coacă pentru prima oară în viaţa ei nişte fursecuri în cuptorul curat lună, pe care bunica nu-l folosise decât o singură dată până atunci. Se gândise să-i ofere ceva făcut în casă colegului ei Shun Yamazaki, cel mai popular băiat din clasă, care urma să se mute la o altă şcoală. 

Cu Shun Yamazaki se împrietenise la începutul primului semestru, când amândoi pierduseră la piatră-hârtie-foarfecă şi astfel ajunseseră să fie responsabili în clasă pentru secţiunea de obiecte pierdute, deşi amândoi şiar fi dorit să ajungă să se ocupe de animalele de laborator. Fursecurile îi reuşiseră. Ideea ei de a amesteca în aluat stafide şi arahide fusese un succes. S-a abţinut din a mai mânca, iar ultimele zece bucăţi şi le-a pus într-o pungă pe care a legat-o cu o panglică roz.