ÎNTR-O SEARĂ, TATĂL MEU m-a întrebat dacă aş vrea să devin o mireasă fantomă. Bine, poate că „întrebat” nu e tocmai cuvântul potrivit. Eram la el în birou. Eu răsfoiam un ziar, iar tata stătea pe divanul lui din ratan. Era foarte cald şi linişte. Lampa cu ulei era aprinsă şi fluturii de noapte fâlfâiau prin aerul umed în rotocoale leneşe. 

— Ce-ai spus? Tata fuma opiu. Era prima lui pipă din seara aceea, aşa că am presupus că e relativ lucid. Tatăl meu, cu ochii lui trişti şi cu pielea ciupită ca un sâmbure de caisă, era un soi de cărturar. Familia noastră fusese destul de înstărită, dar în ultimii ani decăzuserăm atât de mult, încât abia ne mai păstram respectabilitatea de clasă de mijloc. 

— O mireasă fantomă, Li Lan. Am dat pagina mai departe, ţinându-mi răsuflarea. Era greu sămi dau seama când tatăl meu glumea. Uneori nu eram sigură nici dacă ştia. Făcea haz de chestiuni serioase, cum ar fi veniturile noastre tot mai mici, afirmând că nu-l deranjează să poarte o cămaşă uzată pe asemenea căldură. Dar în alte momente, când opiul îl învăluia în braţele lui tulburi, era tăcut şi distrat. 

— Mi s-a propus azi, spuse el repede. M-am gândit că ai vrea să ştii. — Cine ţi-a propus? 

— Familia Lim. Lim se număra printre cele mai bogate familii din oraşul nostru, Malacca. Malacca era un port, una dintre cele mai vechi aşezări comerciale din Orient. În ultimele câteva sute de ani, a trecut de la stăpânirea portugheză la cea olandeză şi, în cele din urmă, la cea britanică. O adunătură lungă şi joasă de case cu ţiglă roşie, oraşul se întindea de-a lungul golfului, mărginit de crânguri de cocotieri şi….