În urmă cu douăzeci și șase de ani, un bărbat pe nume Aaron Nierling a fost arestat în casa lui din Oregon. Majoritatea îl cunoșteau pe Nierling drept un cetățean integru. Avea o slujbă stabilă și era un soț și un tată devotat – cu alte cuvinte, un familist. Nu primise nici măcar o amendă pentru parcare neregulamentară în viața lui. Cu siguranță, nu avusese niciodată probleme cu legea. Cu toate acestea, în urma unui pont anonim, poliția a descoperit în spatele ușii încuiate a atelierului din subsolul lui Aaron Nierling rămășițele lui Mandy Johansson, în vârstă de douăzeci și cinci de ani. Osemintele conservate ale altor șaptesprezece victime care fuseseră date dispărute în ultimul deceniu au fost, de asemenea, găsite într‑un cufăr din subsol. Pe parcursul anchetei, s‑a stabilit că Nierling fusese implicat în cel puțin alte zece crime care datau de peste douăzeci de ani, însă nu au fost găsite dovezi medico‑legale care să confirme acest lucru. Nierling și‑a recunoscut vinovăția pentru a scăpa de pedeapsa cu moartea și execută în prezent optsprezece condamnări consecutive pe viață într‑un penitenciar de maximă securitate. Soția sa a fost, de asemenea, acuzată de complicitate la crimă, dar s‑a sinucis în arest înainte de a fi judecată. Articolele de presă l‑au catalogat pe Aaron Nierling drept un geniu, care reușise să se sustragă poliției și FBI‑ului timp de peste două decenii înainte să fie prins. Este un personaj extrem de carismatic și fermecător – cel puțin atunci când vrea. Este un narcisist și un psihopat, care probabil a ucis cel puțin treizeci de femei fără pic de remușcare. Este nebun. Este un monstru. Și este și tatăl meu.

Capitolul 1

Mă urmărește cineva. O simt. Logic vorbind, nu are sens ca o persoană să poată simți privirea cuiva în ceafă, dar, cumva, eu o simt chiar în momentul acesta. Este o senzație de furnicătură, care începe la nivelul scalpului și coboară până la baza gâtului, iar apoi pe șira spinării. Am venit singură în barul acesta. Îmi place să fiu singură – mi‑a plăcut dintotdeauna. De câte ori am putut, mi‑am ales întotdeauna propria companie. Chiar și atunci când merg la restaurant, chiar și atunci când sunt înconjurată de zumzetul conversațiilor, prefer să stau singură. Am în față băutura mea preferată – un cocktail Old Fashioned. În serile în care n‑am chef să merg direct acasă, vin întotdeauna la Christopher’s. Este un local întunecat și puțin cunoscut, în care fumul de țigară s‑a impregnat până și în blatul barului. De obicei, este destul de gol, iar barmanii nu sunt prea ostentativi. Uneori, mă duc într‑un separeu, dar astă‑seară m‑am așezat la bar. Stau cu ochii ațintiți asupra paharului meu și privesc cum se topește încet cubul de gheață, în timp ce furnicăturile din ceafă devin tot mai intense.