Rochia de mireasă era crem, cu o tentă de roz, ca interiorul unei scoici. Era făcută dintr-o mătase foarte subţire, dar aspră, şi aluneca pe covorul cel roşu pe când Selina înainta şi, când se întorcea, trena rămânea la locul ei, astfel încât se părea că rochia o învăluie ca pe un pachet de lux. Domnişoara Stebbings îi spuse, cu o voce foarte înţepată: — Ei, da, n-aţi fi putut alege ceva mai drăguţ decât asta. Vi se potriveşte ca o mănuşă. Pronunţa „puotriveşte”. Ei, şi lungimea? 

— Nu ştiu, dumneavoastră ce credeţi?

— S-o mai aranjăm puţin… doamnă Bellows. Doamna Bellows apăru din colţul în care stătea aşteptând să fie chemată. Domnişoara Stebbings era îmbrăcată în crêpe, iar doamna Bellows purta un costum din nylon negru şi pantofi care semănau grozav cu nişte papuci. Avea o perniţă de ace prinsă de încheietură cu o bucată de elastic; îngenunche şi îi prinse o parte a trenei. Selina se privi în oglindă. Nu prea era de acord cu domnişoara Stebbings că rochia i se „puotrivea” aşa, până la pământ. O făcea să pară prea slabă (doar nu slăbise!) şi culoarea caldă nu făcea decât să-i accentueze paloarea feţei. Rujul i se ştersese şi se vedeau urechile. Încercă să-şi scuture părul peste urechi şi reuşi doar să deranjeze micuţa coroniţă din satin pe care domnişoara Stebbings i-o pusese în creştetul capului şi, când se întinse s-o pună la loc, deranjă corsajul rochiei, iar doamna Bellows trase aerul şuierător printre dinţi, de parcă avusese loc o teribilă catastrofă. 

— Îmi pare rău, spuse Selina. Dra Stebbings zâmbi repede ca să arate că nu-i pasă şi îi spuse, pe un ton normal: 

— Şi când e ziua cea fericită? 

— Ne-am gândit că peste o lună… cred. 

— Nu va fi o nuntă mare? 

— Nu. 

— Sigur că nu… având în vedere împrejurările. — Eu nici nu voiam o rochie adevărată de mireasă. Dar Rodney… domnul Ackland… Ezită iar, după care spuse: logodnicul meu. Domnişoara Stebbings radia. El aşa crede. Mi-a spus că bunica mea ar fi dorit să mă vadă în rochie albă de mireasă… 

— Sigur că ar fi vrut. Câtă dreptate are! Şi eu m-am gândit întotdeauna că o nuntă mică, liniştită, cu mireasa îmbrăcată în alb, are un farmec deosebit. Fără domnişoare de onoare? Selina aprobă. 

— Fermecător. Doar voi doi. Aţi terminat, doamnă Bellows? Acum. Cum vă simţiţi? Mergeţi câţiva paşi. Selina se conformă, ascultătoare. Aşa e mai bine. Doar n-o să vă lăsăm să vă împiedicaţi în trenă. Selina se răsuci uşor în taftaua foşnitoare. 

— Pare foarte largă. 

— Cred că aţi mai slăbit puţin, spuse domnişoara Stebbings, trăgând de material ca să-l aranjeze. 

— Poate mă îngraş iar înainte de nuntă. — Mă îndoiesc. Mai bine să facem un mic retuş, doar ca să fim sigure.