Taximetriştii din New York sunt o specie aparte. Fără pic de teamă, gonesc şi virează brusc pe străzile aglomerate, cu un calm supraomenesc. Ca să nu-mi pierd minţile, mă obişnuisem să stau cu ochii în ecranul telefonului, în loc să mă uit la maşinile care treceau la numai cîţiva centimetri de noi. De fiecare dată cînd făceam greşeala să le privesc, mă trezeam că împing puternic cu piciorul drept în podea, încercînd instinctiv să apăs pe frîna.

De data aceasta însă, nu aveam nevoie de nimic care să-mi distragă atenţia. Mă simţeam lipicioasă de sudoare, după ora istovitoare de Krav Magă, iar mintea mi se învîrtea ca un titirez în jurul gîndului la ce făcuse omul pe care îl iubeam. Gideon Cross. Numai numele lui era de ajuns ca sămi facă trupul, strîns încorsetat în haine, să tînjească fierbinte după el. Din prima clipă cînd îl zărisem – cînd privisem dincolo de înfăţişarea-i uluitoare şi imposibil de perfectă, intuind omul întunecat şi primejdios din el – simţisem atracţia pe care mi-o provoca faptul că întîlnisem cealaltă jumătate a mea. Aveam nevoie de el cum avem nevoie de bătăile inimii mele, iar el se pusese într-o primejdie imensă, riscînd totul… pentru mine.