Nu știu cum, pula mea, au trecut lunile astea! Înainte de Crăciun, am plecat de acasă și am stat la Nelu. El s-a mutat la Cami, ca să mă lase liniștit. A zis că trebuie să-mi limpezesc creierii și, la naiba, chiar am avut nevoie! Teo mi-a băgat numai strâmbe, când era vorba să-i văd pe copii. Era prima zi de Crăciun și rândul meu să iau copiii. Am vrut să le duc în Ajun câte o jucărie, dar m-a enervat Teo. Mereu afișează o față de martiră. Cică avea treabă și să vin a doua zi. Plus că precis era și soacră-mea acolo și numai pe ea n-aveam chef să o văd. Fata era răcită și l-am luat doar pe băiat. Așa că la prânz m-am înființat cu mașina în fața casei. Nu mai intram în ultima vreme. De câteva ori ne-am certat ca chiorii. Teo are niște priviri... să mă taie, și alta nu. Am încercat să avem o relație civilizată, cum au alții, dar n-ai cu cine, frate! Mereu îmi aruncă în față câte ceva și își amintește nu știu ce. Așa că nu mai urc. Nu mă mai simt în largul meu în casa aia.

Și câte am făcut acolo… Hai, că iar am luat-o pe arătură! Deci a ieșit Teo cu băiatul de mână. Băi, mă irită că ăla mic nu sare de bucurie când mă vede. Ca de fiecare dată, am stat ca boul câteva minute bune în mașină. Precis că Teo se aranjează, e mereu machiată, cu părul pieptănat și parfumată. Strânge din buze când mă vede, de fiecare dată, și mă ignoră. Păi, ce să învețe copiii? Îmi pune aceeași placă: „Ai grijă să nu îi fie frig și să nu bea rece și să nu îl ții mult în mașină, că și acasă poate să stea între patru pereți. Să îl plimbi la aer!“. „Bine. Nu stăm mult“. I-am dat cadoul pentru fiică-mea și am mers în parc, unul aproape. Era soare ca primăvara, dar ger. De obicei, cât fii-miu se juca, eu mai dădeam telefoane, că taman atunci se găseau toți dobitocii de la serviciu să aibă nevoie de mine. Era sărbătoare, nu mai aveam de dat niciunul. Nefututul ăla de șef, dacă era după el, ne chema și de Crăciun la birou. Fumam o țigară și încercam să comunic cu copilul. Îl întrebam ce a făcut la școală, ce prieteni are. Copilul vorbea puțin. „Introvertit ca mă-sa“, îmi zic. „Și ce-a mai zis maică-ta de mine?“. Fii-miu modelează cu sârg o formă nedefinită și o bătucește cu o mână. Nu mă bagă în seamă. „Pe la voi cine mai vine?“. De data asta, e ocupat să aranjeze niște pietricele pe „opera de artă“. Îmi zice: „Tati, adu niște pietricele și un băț“. Mă învârt pe lângă bancă și îi aduc. Le aranjează pe „capodoperă“, face o gaură în moviliță și bagă acolo un melc. Nu știu dacă era doar cochilia sau era și melcul acasă. Dar, să mor eu, n-arăta rău drăcovenia aia. O ieși vreun Dali din el, mai știi? În fond, și artiștii ăia trag niște mâzgălituri, cred că cu pensula legată de pulă, și toți sunt în extaz de „creație“. Îl ridic pe băiat, îl șterg pe mâini cu un șervețel, apoi mergem la Mc, văzusem că e deschis.

Mă uit la băiat cum mănâncă, seamănă cu Teo mai mult. Fiică-mea, în schimb, e bucățică ruptă din mine. Ia, să-l iau eu mai ușurel: „Dar vouă acolo, în casă, nu vă e frică singuri, doar voi cu maică-ta?“. Copilul cu gura plină de burgeri dă din cap că nu. Și-a băgat mâneca de la pulovăr în sos, mă omoară Teo. Iar îmi zice că nu-s în stare să am grijă de un copil. Dar până acum ce-am păzit? Cine stătea ca prostul acasă cu copiii, când ea hăndrălea pe mese în delegații și la lecții de tango? Mircea. Băi, și mor să fumez o țigară. „Tati, ia mănâncă tu mai repede, că e târziu“. Băi, lui ăsta micu’ i se rupe de mine! Trebuie să am o discuție cu Teo, că cine știe ce prostii i-a băgat în cap despre mine. Ea cu cața aia de mă-sa. Îl îmbrac și, când scoate mâna afară din mânecă, văd că ținea un mănunchi de cartofi prăjiți în pumn. Să te ții scandal când îl duc. De parcă n-ar fi curățătorii. Dacă face gât, iau eu haina și o duc la curățat. Sau îi cumpăr alta.