Colegii se îmbulzeau în jurul ei. - Bravo, Rada, ai luat examenul Era aprinsă la față, bătăioasă. - N-am ciştigat la loterie! ! Examenul e o loterie, orice ai vrea să spui. - Şi cei trei ani de muncă, ce sînt? Pe scenă, nefardat, chipul ei de țărancă bălaie părea spelb. De aproape, îi regăseam fruntea boltită, fața cu reliefuri sculptate, pielea cu reflexe sidefii. Parcă din fiecare unghi bătea altiel lumina pe obrazul ei. Părul, legat de o parte şi de alta a urechilor, ca două pămătufuri de ras, lucea în diferite nuanțe aurii şi-i dădea un aer copilăros şi agresiv. Ochii, apoşi, aveau culoarea lacului în care se oglindesc frunzele, pe care îl înverzesc algele. Gitul se întindea ca un nufăr, cînd vrea să ajungă la suprafața apei. Sînii, strînşi prea tare de pieptarul rochiei, se umflau de parcă inima obosită, după urcuş, îşi căuta ritmul obişnuit. Incinsă cu un cordon de catifea neagră, talia era îngustă şi rochia verde se înfoia pe un jupon scrobit. „Nu ştie să se îmbrace, spunea Agata,, n-are pic de gust şi calcă apăsat,ca un căluț de munte! " Acum, cu tocuri înalte, părea mai zveltă, iar autoritatea cu care strigase studentului:„Jos de pe scenă, Florea, am să joc eu rolul tău", îmi tāiase respirația. - Mi-a plăcut curajul dumitale, i-am spus, lăsindu-i libertatea de a mă recunoaşte sau nu !

- Nu ştiu dacă se poate numi curaj. - În orice caz ai jucat o carte mare! interveni Lia, ostilă. - Mi-am jucat viața. 

- Sacrificîndu-l pe Florea ? - Are proptele, altfel n-ar fi îndrăznit să vină la examen direct de la cîrciumă. - Eşti totdeauna bine iniormată ! 

- Mă informează mirosul de tuică. Florea trăznea! - Nu era un motiv sá-l faci de ris. 

- N-avea dreptul să-mi dea peste cap examenul. - Ai sărit peste cal, Rada. - Eram în plină cursă. Săream peste obstacole. Nimeni n-avea dreptul 'sā-mi stea în cale. Nimeni... Ochii îi sticleau de furie reținută. Şi parcă ar mai fi vrut să spună ceva, cînd apăru o fată cu părul scurt, auriu, grațioasă, fragilă şi albá, ca o figurină de portelan. Ochii rotunzi de culoarea pervinței împrăştiau o lumină albăstruie pe fața ei de copil. - Sabinа! Cu bucuria navigatorului rătăcit, căruia îi apare neaşteptat pămintul, Rada o luă în brațe.