AU VENIT CA O PROCESIUNE de participanţi la carnaval pe câmpurile mlăştinoase acoperite de rogoz şi au urcat dealul în soarele dimineţii, camioneta zdruncinându-se şi balansându-se pe făgaşele drumului în timp ce muzicanţii aşezaţi pe scaunele lor în benă se bălăngăneau şi-şi acordau instrumentele, grasul cu chitara rânjea şi gesticula în direcţia celor aflaţi în maşina din spate, apoi se apleca să-I dea tonul scripcarului care răsucea o cheie şi asculta cu faţa încreţită toată. Au trecut pe sub merii în floare şi au trecut pe lângă o troacă ale cărei crăpături fuseseră astupate cu lut portocaliu şi au trecut prin vadul unui braţ de râu şi au dat cu ochii de o casă veche cu şindrilă care se înălţa într-o umbra albastră sub versantul muntelui. în spatele ei era un hambar. Unul dintre oamenii din camionetă a dat cu pumnul în plafonul cabinei şi camioneta sa oprit. Maşini şi camionete au intrat printre bălăriile din curte, unii oameni pe jos., Privind toate aceste lucruri care se ivesc dintr-o dimineaţă altfel tăcută şi pastorală e un bărbat în uşa hambarului. E scund, murdar, nebărbierit. Se mişcă printre paiele uscate în praful şi stinghiile de lumină cu o agresivitate reţinută. Sânge saxon şi celt în vene. Un copil al Domnului cam ca şi voi, poate. Viespile trec prin fasciculele de lumină în trepte de la şipcile hambarului într-o succesiune de momente stroboscopice, aurii şi tremurătoare între negru şi negru, ca nişte licurici în bezna compactă de sub acoperiş. Bărbatul stă cu picioarele crăcănate, tocmai a făcut în humusul închis la culoare o băltoacă şi mai închisă la culoare în care plutesc o spumă albicioasă şi bucăţele de paie. încheindu-se la blugi, se deplasează pe lângă peretele hambarului, el însuşi dungat de lumină, o pacoste măruntă licărind în ochii privitorului. Ajuns la poarta din faţă clipeşte. în spatele lui e o frânghie care atârnă din pod. Maxilarul acoperit de peri rari se strânge şi se destinde ca şi cum ar mesteca, numai că nu mestecă. Ţine ochii aproape închişi din cauza soarelui şi prin pleoapele subţiri şi străbătute de vinişoare albăstrui se văd globii oculari care se mişcă, privesc. Un bărbat într-un costum albastru care gesticulează în bena camionetei.

O tarabă cu limonada în curs de amenajare. Muzicanţii care încep să cânte un dans popular şi curtea care se umple de oameni şi difuzorul care scoate primele cârâieli. Aşa, acuma toată lumea să vină acilea sus şi să se-nscrie pentru dolăreii de argint. Acilea sus. Pe-aici. Ce mai faceţi, domniţă dragă? Aşa, e bine. Da, da. Gata, e bine. Jessie? Ai reuşit...? Gata, e bine. Jess şi ăilalţi au deschis casa pentru ăi de vrea s-arunce un ochi înăuntru. E bine-aşa. O s-avem muzică într-un minuţel şi vrem să se-nscrie toată lumea înainte să facem extragerile. Da? Ce anume? Da, da, aşa e. Aşa e, oameni buni, începem cu ofertele pe terenuri şi dup-aia putem să trecem la ofertele pe tot ce este. De-acilea pe amândouă părţile drumului, drept peste prâu pân la copacii ăia mari de coloşa, pe partea ailaltă. Da, da. începem direct cu asta. înclinându-se, arătând cu degetul, zâmbind. Cu microfonul în mână. Printre pinii de pe creastă vocea adjudecătorului răsuna înfundat, redundant. Iluzia că sunt mai multe, un cor fantomă printre ruine vechi. Sunt copaci buni şi acilea sus. Foarte buni. Au fost tăiaţi acu' cinşpe, douăj' de ani, aşa că poate n-au crescut mari încă, dar ia numa uitaţi-vă la ei. în timp ce voi staţi liniştiţi la voi în pat noaptea, copacii ăştia d-acilea cresc. Da, da. Sincer vă zic. Proprietatea asta chiar are viitor. Cât are şi tot ce găsiţi în valea asta. Poate chiar mai mult. Prieteni, un teren ca ăsta are posibilităţi nelimitate. L-aş cumpăra şi io dac-aş mai avea vreun ban. Şi cred că ştiţi cu toţii că fiecare bănuţ al meu e în terenuri. Şi fiecare bănuţ pe care l-am făcut a fost din terenuri. Dacaş avea un milion de dolari, fiecare cent l-aş investi-n trei luni în terenuri. Şi ştiţi cu toţii asta. Nu poa' decât să urce. Cred sincer că o bucată de pământ cum e asta d-acilea o să v-aducă zece la sută din investiţie. Poate chiar şi douăzeci la sută. Dacă vă puneţi banii la bancă n-o să v-aducă atât, şi ştiţi cu toţii asta. Nu-i investiţie mai sigură decât proprietatea. Pământul. Ştiţi cu toţii că nu mai poţi să cumperi cu un dolar ce puteai cumpăra altădată. S-ar putea ca într-un an de zile un dolar să nu mai valoreze decât cincizeci de cenţi. Şi ştiţi cu toţii foarte bine asta. Dar valoarea terenurilor creşte, creşte, creşte.