— Jörg, vor sosi şapte milioane de dolari de la Creditul Parizian în contul nr. 2, astăzi la optsprezece, ora Europei Centrale. Plasează-i în bănci cât mai sigure şi în titluri comerciale triplu „A”. Dacă nu reuşeşti, investeşte-i peste noapte pe piaţa eurodolarului. Ai înţeles? — Da, Harvey. 

— Depune un milion în Banco do Minas Gerais din Rio de Janeiro, pe numele lui Silverman şi Elliott şi anulează împrumutul condiţionat de la Banca Barclays din Lombard Street. Ai înţeles? — Da, Harvey. 

— Cumpără aur până în zece milioane de dolari, apoi opreşte-te şi aşteaptă alte instrucţiuni. Încearcă să cumperi la preţ coborât şi nu te grăbi, ai răbdare. Ai înţeles? — Da, Harvey. Harvey Metcalfe îşi dădu seama că ultima instrucţiune nu era necesară. Jörg Birrer era unul dintre cei mai conservatori bancheri din Zürich şi, ceea ce era şi mai important pentru Harvey, în ultimii douăzeci şi cinci de ani se dovedise a fi unul dintre cei mai abili. 

— Poţi să te întâlneşti cu mine la Wimbledon, marţi 25 iunie, la ora două, în tribuna centrală, la locul meu obişnuit, în loja acţionarilor? — Da, Harvey. Se auzi ţăcănitul telefonului pus în furcă. Harvey nu spunea niciodată „la revedere”. Nu cunoscuse nicicând formulele de politeţe şi era prea târziu acum să le mai înveţe. Ridică din nou telefonul şi formă cele şapte numere care îl puneau în legătură cu Lincoln Trust din Boston. Ceru să vorbească cu secretara sa. 

— Domnişoara Fish? — Da, domnule. — Scoate fişa pentru Prospecta Oil şi distruge-o. Distruge şi orice corespondenţă legată de ea şi nu lăsa absolut nici o urmă. Ai înţeles? — Da, domnule. Telefonul ţăcăni din nou. Harvey Metcalfe dăduse ordine similare de trei ori în ultimii douăzeci şi cinci de ani şi domnişoara