Peter McDowell stătea în biroul său înconjurat de cutii de carton. Fusese cea mai proastă săptămână din viața lui. Ultima lună fusese una de coșmar, și nu doar pentru el, ci pentru toată lumea de pe Wall Street. Privi cu ochii pierduți monitorul de pe biroul său, și asta făcuse încă din dimineața aceea, și în ultimele cinci zile. Era vineri, 10octombrie 2008, iar acțiunile la bursă căzuseră încă de luni. Fusese cea mai groaznică prăbușire a bursei de la Marea Depresie încoace. În ultimele săptămâni avuseseră loc mai multe evenimente marcante care preconizaseră acest crah. Cu douăzeci și șase de zile înainte, Lehman Brothers, una dintre cele mai vechi și respectate bănci de investiții, intrase în insolvență, lucru care consternase întreaga lume financiară. Și mai uimitor fusese refuzul guvernului de a-i salva de insolvență, chiar dacă înainte cu șase luni făcuse asta pentru Bear Stearns, instituție care fusese cumpărată de JPMorgan Chase. Imediat după decizia istorică a celor de la Lehman Brothers, Banca Americii anunțase că urma să cumpere compania Merrill Lynch, una la fel de importantă și de respectată. Băncile de investiții și instituțiile financiare se clătinau ca niște bețivi peste tot pe Wall Street, și mai multe bănci mici fuseseră deja închise. Iar a doua zi după ce Lehman Brothers declaraseră falimentul, cea mai mare societate de asigurări a națiunii pierduse 95 la sută din valoarea sa, și șase zile mai târziu fusese eliminată din Dow Jones¹. Și în urma confuziei generale propagate în fiecare zi prin declarații alarmante, Whitman Broadbank, banca de investiții la care fusese angajat Peter McDowell, își anunțase încetarea activității și, de asemenea, falimentul. Peter fusese anunțat cu trei zile înainte, timp în care bursa se aflase în cădere liberă.