Introducere

 Cum acest eseu a căpătat o întindere pe care nu o prevedeam, iată argumentul și tezele sale principale. , Proiectul meu era de a face istoria reprezentării divinului. Limitam ancheta la civilizaţia noastră europeană. Nu intram în istoria plastică a reprezentărilor, care depinde de istoria artelor. Aşadar, voiam doar să reconstitui istoria doctrinelor şi ideilor care aveau drept. obiect această reprezentare şi, mai, precis, o permiteau sau o interziceau. Această istorie mi s-a părut că se ordonează ,în felul următor. pornim, în Grecia, de la o situaţie de inocenţă. Grecia,aşa cum făcuseră înaintea ei Egiptul şi Mesqpotamia, dădea zeilor săi un chip. Or, chiar în timp ce arta religioasă greacă se atirmă, se dezvoltă şi merge spre perfectiune,.o altă fracţiune religioasă a elenismului, filozofia, începe să ref1ecteze asupra acestei reprezentări, îşi măsoară acordul sau dezacordul cu notiunea civică a divinului şi cu formele,admise ale reprezentării sale. Astfel se deschide, o dată cu filozofia, un ciclu care avea să fie caracterizat drept "iconoclast". Presocraticii au o conceptie a divinului care 'nu coincide cu mitologia, chiar reform.ată de Homer.' Platon acordă temei o asemenea importanţă şi profunzime încît ecourile sale mai sînt şi astăzi perceptibile. Posteritatea să vă dezvăluie două exigențe contrare, două postulate irepresibile ale naturii noastre: că privirea trebuie să se îndrepte spre divin și că numai acesta merită să fie contemplat; că a-l reprezenta este un lucru van, un sacrilegiu, ceva de neconceput. O conceptie atît de puternică ar fi putut duce la distrugerea imaginilor. Dar n-a fost aşa. Filozofia, mișcare elitară, nu avea impact asupra vieții cetății, care continua să multiplice imaginile — deși focul inițial, care susținuse și metamorfozase formele în secolul de aur, a părut să se răcească destul de repede. Dar filozofia însăşi nu era unanimă. Aristotel insera munca artistică într-un cadru cosmic unde participa la o anumită demnitate divină. Mișcarea stoică, cîtuși de puțin dornică să se separe de forțele spirituale ale cetății, accepta o interpretare morală a imaginilor astfel încît doctrina sa nu se opunea religiei civice și nici manifestărilor sale plastice.

Spiritualitatea, amestecată cu magia şi mai puţin îndepărtată de concepţiile populare ale unui anume platonism vulgar, găseşte şi ea compromisuri cu imaginea. în tine, cultul imperial impune, pornind de la o imagine divină vie - cea a împăratului - ubicuitatea sa cultuală obligatorie în întreaga lume cunoscută. Gîndirea filozofică şi religia civică au fost convoca te imperativ şi simultan la altarul unde se înalţă imaginea zeului politic imperial. în acest punct, trebuie să trecem într-o lume diferită, în Israel. Două teme contradictorii se dezvoltă în contrapunct în Vechiul Testament: interdicţia absolută a imaginilor; afirmaţia că există imagini ale lui Dumnezeu. Eu analizez principalele texte biblice şi prezint interpretarea iudaică şi interpretarea musulmană. Deşi ele sînt de acord în ce priveşte abrogarea imaginilor, motivul acestei abrogări mi se pare opus în iudaism şi în islam, fiindcă ceea ce face imposibilă confecţionarea unei imagini demne de obiectul său este, in primul caz, distanţa insurmontabilă, iar în al doilea caz, intimitatea familială cu Dumnezeu.