Titlu Masculinitate furata

Autor Philip Zimbardo
Categorie Non-Ficțiune
Subcategorie Sociologie

descarca-philip-zimbardo-masculinitate-furata-pdf

Multe tendințe se nasc și iau amploare în zona puternic tehnologizată a Golfului San Francisco, locul în care amândoi trăiam atunci când am început să scriem această carte. Nu a fost un singur eveniment care să inspire această creație; în schimb, ea se poate asemăna cu o ploaie ușoară care s-a transformat încet în una torențială. În timp ce unul dintre autori (Philip Zimbardo) a început să decupeze din ziare articole despre performanța școlară slabă a băieților și să observe că numărul tinerilor absolvenți care aparțin genului masculin de la cursul său era în scădere, celălalt (Nikita D. Coulombe) a remarcat că bărbații de aceeași vârstă care-i erau colegi alegeau mai degrabă să se înghesuie în jurul calculatoarelor și al jocurilor video la petreceri decât să poarte o conversație. Am început să ne întrebăm de ce tot mai puțini bărbați tineri își doresc să obțină permise de conducere sau să se mute din casa părinților, precum și de ce aceștia preferă să se masturbeze urmărind materiale pornografice în loc să fie cu o femeie adevărată. Am demarat dezbaterea unui subiect foarte controversat. Cam în aceeași perioadă, eu (Phil) am fost rugat de către organizația TED să țin un discurs de cinci minute despre o temă la alegere. Mi-am dorit să expun observațiile noastre. La sfârșitul discursului meu din 2011, care a fost scurt, dar totodată provocator, am clarificat că obiectivul meu principal de la această conferință a fost de a crește nivelul de conștientizare și chiar de a mobiliza oamenii să ia atitudine în privința unui dezastru iminent. După ce discursul meu a fost întâmpinat cu mult entuziasm, în anul 2012, Nikita, care era deja familiară cu aceste probleme, fiind asistenta mea, mi s-a alăturat, iar împreună am scris o scurtă carte electronică marca TED, care s-a fundamentat pe discursul meu și pe care am intitulat-o The Demise of Guys (Declinul băieților). 

Aceasta a reprezentat o polemică menită să stimuleze controversele și discuțiile despre aceste subiecte și să încurajeze cercetătorii să studieze diferitele aspecte ale acestora. Masculinitate furată a fost elaborată pornind de la Demise, analizând cu mai multă profunzime această discuție despre tineri și provocările complexe cu care ei se confruntă. De asemenea, Masculinitate furată a fost reorganizată abordând pe rând simptomele, cauzele și soluțiile, ceea ce ușurează parcurgerea și înțelegerea acestor probleme de către cititori. Am considerat că este important să abordăm subiectele din unghiuri multiple. Această carte îmbină perspectiva unei femei tinere, Nikita, care aparține generației milenare și a crescut într-o perioadă a dezvoltării tehnologice intense, cu a unui bărbat mai în vârstă, Phil, care a acumulat o bogată experiență de viață și cu punctele de vedere ale mai multor tineri, bărbați și femei, ceea ce o transformă într-o colaborare unică. Pentru provocarea propriilor noastre viziuni, am creat un sondaj detaliat pe internet care conținea o serie de întrebări cu privire la diverse aspecte abordate în Demise. După aceea l-am distribuit alături de discursul TED, adresând întrebări precum: „În ce mod ați schimba mediul școlar pentru a crește implicarea băieților?“ sau „Ce modalități sigure și prosociale am putea folosi pentru a crește responsabilitatea bărbaților tineri?“ În mod remarcabil, în doar două luni, 20 000 de oameni au răspuns sondajului. Aproximativ trei sferturi (76 %) dintre participanți erau bărbați; mai mult decât jumătate dintre ei aveau vârste cuprinse între 18 și 34 de ani. Cu toate acestea, oameni de toate vârstele, din toate mediile și care aparțineau ambelor genuri șiau împărtășit gândurile și sentimentele cu privire la aceste probleme și implicațiile lor. În plus, mii de respondenți au fost suficient de motivați încât să meargă mai departe și să adauge comentarii personale, a căror lungime a variat de la o propoziție la o pagină. După ce am citit toate aceste răspunsuri, am continuat prin interviuri personale cu unii dintre participanți, ale căror opinii și experiențe urmează să le împărtășim în această carte. Puteți găsi mai multe detalii importante ale sondajului în Anexa I a cărții. De asemenea, vă încurajăm să consultați datele statistice suplimentare cu privire la acest subiect care se pot găsi în notele de subsol.