Creativitatea este cea mai mare rebeliune din existență. 

Creatorul nu poate urma cărarea bătătorită. El trebuie să-și caute propriul drum, să se descurce în jungla vieții de unul singur, trebuie să se retragă din mintea gloatei, din psihologia colectivă. Mintea colectivă este cea mai redusă minte din lume – chiar și așa-zișii idioți sunt superiori idioțeniei colective. Dar colectivitatea are modul ei de a corupe: ea îi respectă pe oameni, îi cinstește pe oameni dacă ei susțin mai departe că drumul minții colective este singurul drum bun. În trecut, creatorii de toate felurile – pictori, dansatori, muzicieni, poeți, sculptori – au trebuit să renunțe la respectabilitate din pură necesitate. Ei au fost nevoiți să ducă o viață boemă, o viață de vagabonzi, pentru că asta era singura lor posibilitate de a fi creatori. În viitor, nu va mai fi nevoie să fie așa. Dacă mă înțelegi, dacă simți că în ceea ce spun eu există adevăr, pe viitor n-ai să mai ai nevoie să duci o viață boemă. Viața boemă este un produs secundar al vieții fixe, ortodoxe, convenționale, respectabile. Efortul meu are ca scop distrugerea minții colective, astfel încât individul să fie liber să fie el însuși. Atunci nu va mai fi nici o problemă; atunci vei putea trăi așa cum vrei. De fapt, omenirea se va naște cu adevărat numai în ziua în care individul va fi respectat în răzvrătirea lui. Omenirea nu s-a născut încă, ea se află încă în uter. 

Ce vezi tu ca omenire e doar un fenomen iluzoriu, o scamatorie. Fiecărui individ trebuie să i se dea libertate absolută de a fi el însuși, de a exista în felul lui. Și, firește, să nu se bage nimeni peste el – asta face parte din libertate. Nimeni nu trebuie să se bage peste nimeni. Dar în trecut, fiecare își băga nasul în treburile celuilalt, chiar și în treburile absolut particulare, care n-au nici o legătură cu societatea. De exemplu, te îndrăgostești de o femeie – ce are de a face asta cu societatea? E o problemă pur personală, un fenomen intim, nu se vinde la tarabă. Dacă două persoane sunt de acord să se lege prin iubire, societatea n-ar trebui să intervină în treaba asta. Dar societatea intervine cu toate accesoriile ei, pe căi directe, pe căi indirecte. Între îndrăgostiți va sta polițistul, între îndrăgostiți va sta magistratul. Și ca și cum asta nu e de ajuns, societatea a creat un superpolițist, pe Dumnezeu, care să aibă grijă de toate.