Titlu Eseuri de îndrăgostit

Autor Alain de Botton
Categorie Ficțiune
Subcategorie Literatura contemporană

descarca-alain-de-botton-eseuri-de-indragostit-pdf

Fatalism romantic

1. Setea noastră de destin nu este nicăieri mai puternică decât în viaţa noastră romantică. Prea adesea forţaţi să împărţim patul cu cineva care nu ne poate înţelege sufletul, nu putem fi oare iertaţi dacă trăim cu convingerea (contrar tuturor regulilor epocii noastre luminate) că într-o zi ne este scris să întâlnim femeia sau bărbatul visurilor noastre? Nu ni se poate trece cu vederea o anumită credinţă superstiţioasă într-o creatură ce s-ar dovedi rezolvarea jinduirii noastre neîncetate? Şi, deşi rugăciunile noastre pot rămâne veşnic fără răspuns, deşi ciclul sumbru al neînţelegerii reciproce se poate dovedi fără sfârşit, dacă cerurile se vor milostivi totuşi de noi, atunci chiar trebuie să atribuim simplei coincidenţe întâlnirea cu prinţul sau prinţesa? Sau putem, măcar o dată, să abandonăm cenzura raţiunii şi să interpretăm acest lucru ca fiind nici mai mult, nici mai puţin decât o parte inevitabilă a destinului nostru romantic?

2. Într-o dimineaţă de început de decembrie, fără nici un gând despre dragoste sau poveste, eram aşezat în secţiunea „economy" a unui avion British Airways care-şi făcea zborul de la Paris la Londra. Tocmai trecuserăm de coasta Normandiei unde pătura norilor de iarnă lăsase locul unei neîntrerupte întinderi de strălucitoare ape albastre. Plictisit şi incapabil să mă concentrez, luasem în mână revista publicată de linia aeriană, înghiţind pasiv informaţii despre hoteluri şi facilităţi aeroportuare. Zborul avea ceva liniştitor – zumzetul înfundat al motoarelor, interiorul cenuşiu al avionului, zâmbetele pralinate ale angajaţilor. Un cărucior cu gustări şi băuturi se apropia de mine pe intervalul dintre scaune şi, deşi nu-mi era nici foame nici sete, mă umplea de vagul sentiment de anticipare pe care ţi-l dau mesele în avion.