Autor Serghei Nikolaevici Lazarev
Categorie Ficțiune
Subcategorie Literatura contemporană
Cea de-a treia carte ar fi trebuit să se numească „Cazuri din practică". Eu socoteam că, prin cele două cărţi anterioare, sistemul a fost încheiat, iar în cea de-a treia aveam de gând să aduc explicaţii, precizări, completări în legătură cu sistemul. Au apărut însă noi cunoştinţe, şi acestea s-au dovedit a fi într-atât de importante, încât a trebuit să scriu urgent a treia carte, în decursul acestui timp, multe persoane mi-au adresat întrebări şi eu le-am promis că voi răspunde la ele în paginile unei cărţi. Le cer scuze celor care au asistat la conferinţele mele din Vladivostok. Eu le-am promis că voi răspunde la bileţele şi voi înregistra răspunsurile pe casete video.
Dar n-am reuşit. Atunci am promis că în cartea a patra voi da răspunsuri la întrebări, însă şi de această dată s-au acumulat informaţii noi, fără de care, din câte îmi dau eu seama, cercetările mele n-ar fi putut să fie complete şi încheiate. Acum sistemul este mai mult sau mai puţin definitivat. Dar, o dată ce aşa s-au întâmplat lucrurile, eu voi da într-o carte separată răspunsuri la întrebări, explicaţii şi completări. Cred că cea de-a cincea carte va apă rea în toamna anului 1998. Încă o dată, îl rog pe cititor să înţeleagă: eu nu dau nici un fel de sfaturi şi nu îndemn la nimic. Eu îmi împărtăşesc experienţa în domeniul ajutării oamenilor, rezultatele cercetărilor mele, năzuinţa de cunoaştere a lumii înconjurătoare. Sper ca această carte să-1 ajute pe cel care o va citi.
TOP 10 Cărți