Prefaţă

 Istoria Basarabiei, de-a lungul deceniilor decisive cuprinse între Congresul de la Berlin din 1878 și destrămarea României Mari din 1940, îi oferă lui Alberto Basciani posibilitatea să se confrunte cu probleme fundamentale ale epocii contemporane: imperialismul și naționalismul, rivalitatea dintre state, subordonarea bunăstării regionale în favoarea intereselor naționale, omogenizarea culturii și supraviețuirea altor etnii. Modul în care abordează această perioadă din istoria Basarabiei se conformează, așadar, unei perspective europene, deoarece autorul se folosește de evenimentele din provin‐ cie pentru a contura starea de neliniște și nesiguranța care a caracterizat anii douăzeci și treizeci ai secolului trecut. Dincolo de faptul că-i atribuie Basarabiei un rol în declinul lent al Europei către o stare de criză și conflicte, autorul reconstruiește și nesfârșitele tri‐ bulații din interiorul provinciei, investighează cu grijă reacțiile basa‐ rabenilor față de asimilare și dezordinea care le-a fost impusă atât din est, cât și din vest, și pune în evidență cu meticulozitate dările apăsătoare plătite de basarabeni în detrimentul dezvoltării lor politice, al progresului social și economic. Alberto Basciani a procedat corect prezentând situația Basarabiei din perioada 1878-1940 drept un clasic case study al unei provincii mici și subdezvoltate, care încearcă să protejeze ceva din propria in‐ dividualitate, așa strânsă cum era între intențiile agresive ale puterilor aflate în expansiune, precum Rusia țaristă, pe de o parte, iar mai apoi succesoarea acesteia, Uniunea Sovietică, și Regatul Ro‐ mâniei, de cealaltă parte. Autorul a arătat în mod convingător că ba‐ sarabenii au eșuat în încercarea de a depăși limitele pe care geografia teritoriului și propria istorie le-o impuneau, fără să reușească să gestioneze controlul asupra propriilor destine. Trei teme principale alcătuiesc structura lucrării: Basarabia, provincie a Rusiei țariste; anexarea Basarabiei la România Mare și, în fine, Basa‐ rabia văzută ca sursă permanentă de tensiuni mai întâi între Rusia și România, iar mai apoi între Uniunea Sovietică și România. Este impresionant modul în care se aseamănă anumite metode administrative puse în practică în Basarabia atât de către funcționa‐ rii ruși, cât și de cei români. Cabinetele imperiale de la Sankt Peters‐ burg erau hotărâte să mențină Basarabia sub puterea lor politică în detrimentul autonomiei locale. În acest scop, au promovat pătrunde‐ rea limbii și a culturii ruse în rândul populației moldovenești din Basarabia, astfel că învățământul și literatura în limba maternă au fost compromise. 

După 1918 și în perioada dintre cele două războaie mondiale, autoritățile centrale de la București s-au folosit de orice mijloc posibil ca să încorporeze provincia în noul stat național. În domeniul politicii au monopolizat puterea și au ignorat cu tărie realitățile locale, au creat o birocrație care a excelat în abuzuri și ostilitate; în chestiunile de ordin economic și-au favorizat propriile interese și au ignorat sărăcia, care era foarte răspândită, dar și starea de subdezvoltare de dincolo de Prut. În plan cultural au promovat limba română și înființarea de noi școli ca instrumente de integrare, doar că procedând în acest fel și-au îndepărtat simpatiile minorităților etnice, dar și pe cele ale românilor care au avut de suferit din cauza situației arbitrare impuse de noul regim. Atât în anii douăzeci, cât și în anii treizeci, clasa conducătoare românească a dovedit încă o dată că nu este capabilă să gestioneze în mod cores‐ punzător problemele importante cu care se confrunta provincia. Doar pentru o scurtă perioadă din tot acest interval de timp, arată Basciani, basarabenii, și în special moldovenii, au avut un cuvânt de spus pentru a-și hotărî propriul viitor; mai exact, în zilele învolburate ale revoluției și ale înființării Consiliului Național, Sfatul Țării, în 1917, și în primele luni ale anului 1918, doar că ulterior au intervenit organele centralizatoare de la București.