E o idee! Lăsînd cartea din mînă, mister Solly repetă din nou: Da, e o idee! şi se cufundă în gînduri. Mister Solly este fabricant şi bancher din New-York, căruia totul i-a mers din plin şi care s-a îmbogăţit în urma livrărilor de materiale în timpul primului război mondial. Pentru asemenea oameni, războiul este un lucru minunat. Cu cît se înălţau mormanele de cadavre pe cîmpurile de bătaie, cu atît se rotunjea şi contul curent al lui mister Solly. Spre sfîrşitul războiului, mister Solly „valora” cîteva miliarde de dolari. Dar cînd a ajuns în culmea puterii sale financiare, i s-a întîmplat o poveste cam neplăcută. Mesele copioase, stropite din belşug cu vinuri alese, au pricinuit îmbolnăvirea vaselor sanguine din creier şi mister Solly a căzut la pat, lovit de o congestie cerebrală tocmai cînd se aştepta mai puţin. Piciorul şi mîna dreaptă i-au paralizat. Congestia însă a fost uşoară datorită excelentelor îngrijiri medicale, şi peste cîteva luni bolnavul s-a însănătoşit. Se părea că paralizia trecuse, dar doctorul i-a interzis categoric pacientului său să-şi reia activitatea financiară. — Ajunge cît te-ai agitat! i-a spus medicul. Dacă vrei să-ţi păstrezi sănătatea, trebuie să-ţi schimbi cu desăvîrşire felul de viaţă. Călătoreşte, colecţionează, ocupă-te cu opere de binefacere, într-un cuvînt, fă ce vrei ca să treacă timpul şi să te distrezi, dar evită orice încordare nervoasă, orice efort intelectual. Altfel, nu răspund de viaţa dumitale. În faţa acestui ultimatum, înaintea lui mister Solly se ridica o problemă care nu era deloc uşoară: cu ce să-şi umple viaţa şi cum să-şi folosească nemăsurata-i bogăţie? Era singur, ceea ce complica şi mai mult situaţia, căci n-avea de cine să se îngrijească în afară de sine însuşi. Să plece în Africa şi să vîneze lei? Senzaţiile prea puternice pe care ţi le oferă acest sport nu-l atrăgeau pe mister Solly. Să se dedice operelor de binefacere? I-a fost de ajuns numai să se gîndească la acest lucru, că pe faţa lui roşie şi puhavă se ivi o strîmbătură de dezgust. Era o ocupaţie prea banală, prea trivială pentru el. Să semneze un cec de vreo sută de mii de dolari în folosul universităţii, pentru ca apoi să-şi admire portretul în ziare? îndeletnicire plicticoasă, fără rost! Atunci mister Solly încercă să-şi treacă vremea ocupîndu-se cu tot soiul de colecţionări. începu să achiziţioneze tablouri ale vechilor maeştri italieni. Dar, se vede treaba, toţi aceşti Leonardo da Vinci şi Rafaeli n-au ţinut seama, la vremea lor, de cerinţele americanilor, aşa încît majoritatea pînzelor originale erau deja achiziţionate. Într-o bună zi, făcîndu-se de rîs cu achiziţionarea unui Corregio „original”, care pînă la urmă s-a dovedit a fi o copie abil făcută, mister Solly se scîrbi de pictură. Urmară achiziţii de boomerang-uri australiene, clopoţei chinezeşti... iar o colecţie compusă din trei sute cincizeci de specii de purici vii, adunaţi din toate colţurile lumii, a făcut să se vorbească despre el o bucată de vreme. Dar toate astea nu erau ceea ce ar fi dorit el... Trebuia să găsească ceva care să iasă din comun, ceva care să-i imortalizeze numele.