Psihologia individuală - ştiinţa de a trăi 

Doar o ştiinţă care are legătură directă cu lumea, spunea marele filosof William James, este cu adevărat o ştiinţă. Putem spune, de asemenea, că, într-o ştiinţă având o legătură directă cu viaţa, teoria şi practica devin aproape inseparabile. O astfel de ştiinţă, tocmai pentru că se modelează după dinamica vieţii, devine o ştiinţă de a trăi. Aceste considerente sunt aplicabile, cu o forţă deosebită, ştiinţei psihologiei individuale. Psihologia individuală încearcă să vadă vieţile individuale ca pe un întreg şi priveşte fiecare reacţie în parte, fiecare acţiune şi impuls ca pe o expresie a atitudinii unui individ faţă de viaţă. O astfel de ştiinţă este, din necesitate, practică şi pragmatică, deoarece, cu ajutorul cunoaşterii, putem să ne schimbăm şi să ne corectăm atitudinile. 

Astfel, psihologia individuală nu numai că face predicţii asupra a ceea ce se va întâmpla, ci şi, la fel ca profetul Iona, prezice ceea ce s-ar putea întâmpla, tocmai ca să nu se întâmple. Ştiinţa psihologiei individuale s-a dezvoltat dintr-un efort de a înţelege misterioasa putere creativă a vieţii - puterea exprimată în dorinţa de dezvoltare, de luptă şi realizare şi de compensare a înfrângerilor într-un anumit domeniu prin lupta pentru succes în altul. Această putere este teleologică - se exprimă pe sine în urmărirea unui scop, iar în această luptă toate însuşirile fizice şi psihologice cooperează. 

De aceea este absurd să studiezi fie starea fizică, fie pe cea mentală, fără să le raportezi la individul ca întreg. De exemplu, în psihologia judiciară acordăm deseori mai multă atenţie infracţiunii decât infractorului. Dar infractorul, nu infracţiunea, este cel care contează şi, oricât de mult am lua în considerare infracţiunea, nu-i vom înţelege niciodată natura dacă nu o vom vedea ca pe un episod din viaţa unui anumit individ. Lucrul cel mai important este să înţelegem contextul indivizilor implicaţi - scopul vieţii lor, cel care le direcţionează toate acţiunile şi impulsurile. Dacă putem înţelege acest scop, putem înţelege semnificaţia ascunsă în spatele fiecărui act separat - putem vedea aceste acte ca pe părţi ale unui întreg. Şi atunci când studiem părţile - cu condiţia să le studiem ca părţi ale unui întreg - obţinem o înţelegere mai bună a întregului.