Se pun două întrebări : în ce condiţii putem vorbi despre boală în domeniul psihologic? Ce raporturi putem stabili între cazurile patologiei mentale şi cele ale patologiei organice? Toate psihopatologiile s-au concentrat asupra acestor două probleme : există psihologiile eterogenităţii care nu consimt, aşa cum a .făcut-o Blondei, să interpreteze în termenii unei psihologii normale structurile conştiinţei morbide ; şi, dimpotrivă, psihologiile, analitice sau fenomenologice, care se străduiesc să repună în drepturi inteligibilitatea oricărei conduite, inclusiv a celei demente, prin semnificaţii anterioare distincţiei dintre normal şi patologic. O împărţire similară se face, în egală măsură, fn cadrul marii dezbateri a psiho-genezei şi a organo-genezei: investigare a etiologiei organice, începînd cu descoperirea paraliziei generale, cu etiologie sifilitică; sau analiză a cauzalităţii psihologice, începînd cu tu/burările lipsite de motivaţie organică, definite la sfirşitul secolului al XIX-iea ca sindrom isteric. Aceste probleme, de atîtea ori reluate, astăzi obosesc şi ar .fi 'leprofitabil să rezumăm discuţiile pe care le-au ge11erat. Dar se ?Oate pune întrebarea dacă încurcătura nu provine tocmai din faptul :j se atribuie aceeaşi semnificaţie noţiunilor de boală, de simptome, le etiologie, în patologia mentală şi în patologia organică? Dacă :ure atît de anevoios să definim boala şi sănătatea psihologică, nu se datorează acest lucru faptului că se încearcă inutil să li se aplice :,, masă concepte destinate-n egală măsură medicinei somatice? .J:•îrnltatea de a regăsi unitatea perturbaţiilor organice şi a ... ·..Jificărilor de personalitate nu provine cumva tocmai din faptul că le presupune o structură de acelaşi tip? Dincolo de patologia mentală şi de patologia organicei, există o patologie generală şi abstractă care le domină pe fiecare impunîndu-le, ca tot atîtea prejudece/ţi, aceleaşi concepte, şi indicîndu-le aceleaşi metode, ca tot atîtea postulate. Am dori sâ arătăm că originea patologiei mentale nu trebuie cciutată într-o „metapatologie" oarecare, ci într-un anumit raport, bine localizat istoric, al omului cu omul nebun şi cu cel sănătos. Cu toate acestea, un bilanţ rapid e necesa1; în acelaşi timp pentru a reaminti cum s-au constituit psihopatologiile tradiţionale sau recente şi pentru a arăta de ce date prealabile trebuie să fie conştientă medicina mentală pentru a găsi o nouă rigoare.