Cine are grijă de tine? 

   „Cine are grijă de tine?“ Această singură întrebare face să plângă mai multe femei decât oricare altă întrebare pe care aș pune-o. După lacrimi, răspunsul care vine de obicei este unul simplu: nimeni.    Ai simțit vreodată că nimeni nu are grijă de tine și, poate și mai important, că nici tu însăți nu ai grijă de tine, nu într-un fel care să funcționeze? Femeile descriu aceeași situație, indiferent din ce mediu social, economic, educațional sau rasial ar proveni. „Mă simt de parcă aș avea un cordon ombilical atașat de mine, dar al cărui flux curge într-o singură direcție — spre exterior.“ Ne trăim viața ocupândune de nevoile tuturor, jucându-ne rolul de mama tuturor răniților, fiind fete bune și străduindu-ne să fim și mai bune, însă adesea cu prețul neglijării propriilor noastre nevoi. 

 Ai fost mereu prezentă în viețile tuturor, ai anticipat și ai îndeplinit nevoile celorlalți, le-ai purtat poverile sufletești, ai dat totul din punct de vedere emoțional, fizic și spiritual, ai mers până în pânzele albe dacă a fost nevoie, uitând de propriile tale nevoi și îndepărtându-te de ceea ce e autentic și esențial în tine? Este viața ta orientată, mai presus de orice, către a fi plăcută, către un stil de a trăi, în esența lui, care face abstracție de tine și de ceea ce tu ai nevoie pentru a te putea exprima cu adevărat pe tine însăți? E posibil să ai nevoie de mult timp ca să-ți dai seama că ești epuizată emoțional și, până să o faci, e posibil să fi dezvoltat deja o grămadă de strategii de adaptare sau de anesteziere emoțională, astfel încât să nu mai fii nevoită să simți atâtea.

Poate că ai acceptat, la un anumit nivel, că nevoile tale nu vor fi îndeplinite și că tu nu vei ajunge să fii în vreun fel care să te satisfacă, și că probabil așa e viața. Așadar, care sunt aceste nevoi neîmplinite? Ce nu primim noi și se transpune într-o epuizare cronică? 

Fiecare femeie are dorințele și dorurile ei, însă există unele nevoi care, atunci când nu sunt împlinite, dau naștere unei epuizări emoționale și unei deconectări de la propriul sine care reprezintă normalitatea pentru multe dintre noi. În calitate de ființe umane, dincolo de gen sau identitate, împărtășim cu toții nevoia de a fi văzuți și cunoscuți. Și, mai precis, să fim văzuți și cunoscuți nu doar pentru ceea ce facem și oferim celorlalți, ci și pentru ceea ce suntem în esența noastră. Împărtășim o dorință de a trăi autentic, de a fi adevărați, astfel încât experiențele noastre exterioare să fie în acord cu cele interioare — să trăim o viață pe care să o simțim ca fiind a o viață care să conțină adevărul nostru personal. 

În sfârșit, și poate că aceasta e trăsătura cea mai universală, cu toții tânjim să fim iubiți și acceptați — fără să fim criticați și judecați — ceea ce reprezintă esența însăși a sentimentului că cineva se îngrijește de noi. Tânjim după această conexiune, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine. Dacă aceste nevoi nu ne sunt împlinite sau nu ne sunt suficient împlinite, sfârșim prin a ne simți secătuiți. Pornind în această călătorie, rezervă-ți un moment și întreabă-te: Ce dorință ascunsă, nevoie, chemare, experiență sau burnout te-a adus pe tine la această carte? Ce foame nu-ți dă pace?