Prefaţă

Cercetarea din punctul de vedere al psihologiei individuale vizează o aprofundare a cunoaşterii umane, care poate fi dobândită numai din înţelegerea poziţiei individului faţă de misiunea sa determinată social. Răspunsul privitor la gradul contopirii unui om cu cerinţele vieţii, ale semenilor săi, ale universului ni-l dă doar linia de mişcare pe care poate fi reprezentată şi receptată activitatea socială a unei personalităţi. Linia de dezvoltare ne lămureşte şi în privinţa caracterului, elanului, voinţei sale fizice şi spirituale. Ea poate fi urmărită până la originile ei din vremea găsirii Eului şi ne arată acolo, în poziţia cea mai veche a fiinţei omeneşti, primele rezistenţe ale lumii exterioare, forma şi forţa voinţei şi a încercărilor de a le depăşi. În aceste prime zile ale copilăriei, copilul îşi creează nesigur şi nepriceput propriul tipar, ţel şi model, precum şi planul de viaţă, pe care îl urmează conştient şi inconştient. 

Drept model îi vor servi toate modalităţile de succes şi exemplele altor învingători. Cadrul îi va fi furnizat de cultura din jur. Întreaga structură sufletească se înalţă pe această cea mai profundă linie de mişcare a individului, despre care fiinţa omenească ştie câte ceva şi a cărei importanţă fundamentală o confundă mereu. Toată voinţa, întregul cerc al gândului, interesului, procesului de asociere, speranţele, aşteptările şi temerile se desfăşoară pe făgaşul acestei dinamici. Din ea şi în apărarea ei provin concepţia despre lume, pulsiunile sau inhibiţiile, şi fiecare trăire va fi sucită şi răsucită până când îşi va fi arătat eficienţa în favoarea nucleului propriu-zis al personalităţii, a acelei copilăreşti linii de mişcare. 

Dar psihologia noastră individuală a furnizat şi dovada că linia de mişcare a strădaniei omeneşti porneşte mai întâi dintr-un amestec de sentiment comunitar şi năzuinţa spre superioritate personală. Ambii factori de bază se dovedesc a fi constructe sociale, unul, un construct ereditar, care consolidează comunitatea umană, altul, un construct dobândit, o seducţie generală, evidentă, care caută fără întrerupere să exploateze comunitatea spre propriul prestigiu. N-a fost deloc dificil să clarific pentru psihologi, pedagogi şi neurologi politica de prestigiu a individului. Pentru mine şi pentru discipolii mei nu este o surpriză deosebită faptul că ştiinţele de prestigiu caută să se sustragă influenţei psihologiei individuale, că nu ne combat dezvăluirile prin trucuri şi pe căi ocolite, ci le preiau. În faţa faptului că ele merg şchiopătând în urma dezvăluirilor pe care le-am făcut privind beţia puterii, că niciodată nu le domină, propria înfumurare şi fanfaronadă pălesc.