In „marele spectacol al lumii“ , fizica are o prezenţă care uimeşte, dă speranţe sau tulbură pe omul contemporan. Fizica atomică şi nucleară prelungeşte, prin rezolvarea radicală a crizei de energie, civilizaţia noastră, dar, în acelaşi timp, pune un semn de întrebare în legătură cu securitatea ei datorită ilogicei curse a înarmării nucleare. Este un simbolic act istoric care arată că, în revoluţia ştiinţifică şi tehnică în care trăim, cercetarea fundamentală a structurii materiei joacă un rol esenţial în progresul social, iar consecinţele ei depăşesc cu mult teritoriul laboratorului de fizică. 

De la cercetările asupra plasmei fierbinţi, destinate a finaliza reactoarele energetice termonucleare, pînă la fizica stării solide a materiei, autoarea marii revoluţii în informatică prin introducerea microprocesoarelor, totul arată că la baza noilor tehnologii stă cercetarea fundamentală a legilor materiei. Cunoaşterea fizică, în particular în fizica microscopică, a devenit o legitate, o obligaţie conştientă a epocii noastre. 

De la etapa romantică plină de vitalitate şi de surprize dintre cele două războaie, cînd cercetătorii au descoperit strania lume microscopică, fizica a evoluat intrînd în ritmul disciplinei specifice marii industrii. In locul cercetătorului solitar şi relativ izolat de fluxul marilor probleme sociale şi tehnologice, apare marea echipă de lucru, unde simbioza cu inginerul fizician şi cu calculatorul electronic ridică eficienţa muncii ştiinţifice. 

Investiţiile de laborator de interes prioritar, cum este cazul energeticii nucleare şi al fizicii particulelor elementare, depăşesc uneori bugetele de altă dată ale statelor slab dezvoltate. Poate fizicianul zilelor noastre are nostalgia acelei epoci în care, în mintea sa, natura era mai simplă, adevărurile mai strălucitoare, iar rezolvările se petreceau în decorul unor cafenele liniştite. Tributul plătit de el este compensat de un tablou al structurii materiei greu de imaginat de către clasici. De la 4 particule elementare s-a ajuns la peste 200, au fost sintetizate în laborator antinucleele (sisteme de antiprotoni şi antineutroni), s-a realizat înţelegerea unificată a interacţiunii electromagnetice şi slabe, au apărut indiciile unei noi comportări a materiei microscopice în stare supracondensată. Fără noile tipare, fizica nu ar fi fost capabilă să capete rolul şi perspectiva de astăzi.