Carla si-a dat seama ca venea inca dinainte ca masina sa ajunga in varful acelei biete inaltari a drumului care prin partile-astea se cheama deal. „Ea este“, s-a gandit. Doamna Jamieson - Sylvia -, care se intorcea din vacanta petrecuta in Grecia. Din poarta grajdului - dar stand inauntru suficient de mult cat sa nu poata fi vazuta dintr-o singura privire -, urmarea cu atentie soseaua pe care doamna Jamieson trebuia neaparat sa treaca, fiindca locuinta ei se afla la o jumatate de mila mai jos pe drumul acela, dincolo de casa lui Clark si a Carlei. Daca era cineva care-si propunea sa coteasca si sa intre pe poarta lor, de-acum ar fi trebuit sa incetineasca. Si totusi, Carla inca spera. „Da sa nu fie ea.“ Ba era. Doamna Jamieson si-a intors capul o data, scurt - se straduia din rasputeri sa-si manevreze masina printre fagasele si baltoacele pe care ploaia le facuse in pietris -, dar nu si-a ridicat mana de pe volan ca sa-i faca semn, adica n-o zarise. Carla, in schimb, i-a zarit ei bratul dezgolit pana la umar si bronzat, parul platinat intr-o nuanta si mai deschisa decat i-l stia dinainte, mai degraba alb acum decat blond-argintiu, si expresia fetei, care era si hotarata, si exasperata, si amuzata de propria-i exasperare - exact asa cum se astepta sa arate d-na Jamieson incercand sa se descurce pe un asemenea drum. Cand si-a intors capul spre ea, Carla i-a citit in ochi o lucire pozitiva - de optimism, de curiozitate -, care a facut-o sa se dea un pas inapoi.