Profesorul Bicorn are felul lui propriu de a proceda. Scriind despre educaţia universitară (higher education) din America, el nu respectă formele, manierele şi ceremoniile aşa-numitei (de obicei, de către ea însăşi) comunităţi a savanţilor. Totuşi, ,,scrisorile sale de acreditare" sunt ireproşabile. El este autorul unei excepţionale cărţi despre politica lui Shakespeare şi a tradus Republica, de Platon, şi Emile, de Rousseau. Colegilor ofensaţi le va veni greu să se descotorosească de el, deşi mulţi vor încerca exact acest lucru, fiindcă e pe cât de abil şi curajos, pe atât de învăţat, şi un excelent observator a ceea ce Mencken numea, când era răutăcios, ,,învăţământul universitar'' (higher /eaming). Dar profesorul Bloom nu e nici un demascator, nici un autor satiric, iar concepţia sa despre seriozitate îl poartă mult dincolo de pozi\iile universitare. El nu se adresează în primul rând profesorilor. Aceştia sunt bine-veniţi să asculte - şi vor asculta, pentru că sunl serios atacaţi-, ci se plasează într-o comunitate mai largă, invocându-i pe Socrate, Platon, Machiavelli, Rousseau şi Kant mai des decât pe contemporanii noştri: ,,Adevărata comunitate a omului, în mijlocul tuturor acestor simulacre de comunitate care se autocontrazic, este comunitatea celor care caută adevărul, potenţialii cunoscători [ ... ]. a tuturor oamenilor, în măsura în care doresc să cunoască. Dar de fapt asta-i include doar pe câţiva, adevăraţii prieteni, aşa cum era Platon pentru Aristotel chiar în clipa când se contraziceau în legătură cu natura binelui. [ ... ] Erau, în chip absolut, un singur suflet atunci când analizau problema. Potrivit lui Platon, aceasta e singura prietenie reală, singurul bine comun real. Aici poate fi găsit contactul pe care oamenii îl caută cu atâta disperare.[ ... ] Iată înţelesul şaradei improbabililor regi-filozofi. Ei au o adevărată comunitate, exemplară pentru toate celelalte comunităţi." Un asemenea stil li se va părea cititorilor moderni stricat de rigiditatea clasică - ,,Adevărul", ,,Cunoscătorii", ,.Binele", ,,Omur' -, dar nu putem nicidecum nega că, în spatele obiecţiei noastre la un asemenea limbaj, se află o conştiinţă vinovată a superficialităţii - şi, adeseori, a vulgarită\ii - discursului nostru modem despre „valori".