DIMENSIUNI

 Îmi amintesc finalul unui roman de Wells: După distrugerea fulgerătoare a pământenilor de către marţienii posesori ai unei invincibile tehnici, în liniştea de după victorie invadatorii mor unul câte unul ucişi de microbi, mor nu pentru că n-ar fi ştiut cum să se apere, ci pentru că nu ştiau împotriva cui. O moarte prin subestimare. Am gândit întotdeauna această poveste ca pe o fabulă. Mi-a fost întotdeauna teamă de lucrurile mici. Dar teama nu este a mea, ci a omenirii. Teama de infim este chiar una dintre dimensiunile progresului, pentru că ea a putut să apară numai după ce a apărut bănuiala că infimul există. Primitivul se simţea asigurat în caverne, noi dezinfectăm înspăimântaţi clanţele uşilor. Dar câte noţiuni nu a modificat progresul! Eroii antichităţii luptau cu lei, hidre şi minotauri, eroii moderni luptă împotriva şobolanilor şi nu totdeauna înving...

 De mult nu mai trăim printre animale şi arbori, ci printre ameninţătoare molecule şi celule. Toţi purtăm monoclu, obositoare lentile de microscop, dar ce altceva am putea face? Nu ne este dat nici nouă, nici omenirii, să redevenim copii, şi nici nu ştim dacă am dori-o cu adevărat. Koch, descoperitorul unui bacil, este un personaj mai reprezentativ lumii noastre decât Columb, descoperitorul unui continent, şi ne vom înclina mai adânc celui care ne va descrie virusul cancerului - decât celui care ne va descrie suprafaţa altei planete. De altfel, antenele intuiţiei populare, nu o dată surprinzătoare, au atins de mult aceşti pereţi interiori, într-o baladă, muştele izvorâte din leşul unui balaur sunt mai nocive decât balaurul viu. Vitejia lui Iorgu Iorgovan nu este eliberatoare. Această conştiinţă naşte proverbiala înţelepciune. Poporului nu-i e frică de Dumnezeu, ci de sfinţi. Ni-e teamă de lucrurile mici şi trebuie să fim conştienţi de această teamă, şi trebuie să ne-o cultivăm. Este una dintre armele noastre cele mai puternice. Este emblema evoluţiei noastre. Inteligenţa poate fi uriaşă, prostia este întotdeauna mică. "Marea prostie" nu este decât o metaforă: suma prostiilor mici şi miliarde. Nu de geniul răului mă tem, ci de micii proşti; nu de marele criminal, ci de insignifianţii vicioşi abstracţi. Şi nu mi-e ruşine de această teamă, şi nu vreau să renunţ la ea. Să nu uităm: fiarele erau ucise încă din paleolitic, bacilii nu sunt înfrânţi nici acum.