PLECAREA MEA NEAŞTEPTATA te-a surprins, desigur. Îţi cer scuze, dar no regret. Nu ştiu dacă şi dumneata auzi acel uragan de muzică interioară cmv, întocmai ca vâlvătăile lui Tristan, s-a stârnit în mine acum câteva zile. Ah! cum aş vrea să mă las pradă chinurilor care, nu mai departe decât ieri, când te-am zărit în pădure, în rochia albă, m-au îmboldit spre dumneata. Dar, Isabelle, mi-e frică de dragoste, mi-e frică de mine însumi. Nu ştiu ce-ai putut afla de la Renee, sau de la altcineva, despre viaţa mea. Am mai vorbit şi noi uneori despre mine „dar nu ţi-am spus adevărul. Farmecul persoanelor întâlnite întâia oară îţi insuflă speranţa că te-ai putea schimba pentru de, negând un trecut pe care l-ai fi vrut mai fericit. Prietenia noastră nu se mai află în a faza confidenţelor măgulitoare. Bărbaţii îşi dezvăluie sufletul pe zone succesive, bine apărate, aşa cum femeile îşi dezvăluie corpul. Ani aruncat în luptă, una după alta, trupele mele cele mai secrete. Adevăratele mele amintiri, silite să stea în reduta lor, vor să se arate, să iasă la lumâna zilei. Iată-mă acum departe de dumneata, chiar în camera în care mi-am petrecut copilăria. Pe perete e prinsă o etajeră încărcată cu cărţi, pe care mama, de mai bine de douăzeci de ani, le păstrează pentru „cel mai mare dintre nepoţii mei”, cum zice ea. Voi avea oare copii? După cotorul lat şi roşu, pătat de cerneală, recunosc vechiul meu dicţionar grec; cărţile cu legătura aurită sunt premiile mele. Aş vrea să-ţi spun totul despre mine, Isabelle, începând de pe vremea când eram un băieţel tandru până când am devenit adolescentul cinic, şi apoi bărbatul nefericit, rănit de viaţă.