Spre mirarea mea, sunt încă în viaţă... ...şi întunericul devine aşa de dens, că văd cu greu cadavrul pe care ne chinuim să-l îngropăm în pădure. Dincolo de ñuviu, s-a dezlănţuit un incendiu de proporţii cataclismice, împrăştiind crâmpeie de lumină roşie şi galbenă pe chipurile noastre, dar abia luminând cadavrul din groapă. Aşa de greu să pricepi... ... asta? Destinul meu? Mă numesc Ellen Genscher, sunt avocată. N-am intenţionat niciodată să omor pe cineva... şi cu siguranţă nu mi-am imaginat că aş putea fi ucisă. Ar Fi trebuit să ne distrăm aici, ca în orice vacanţă... dar chiar mai bine anul acesta, atât de departe de tot şi de toate. Vroiam să fím cât mai departe... trebuia să lăsăm New Yorkul cu totul în urma noastră... Ce vroiam eu era o experienţă iniţiatică... Nu o crimă, nicicând nu ne-a trecut prin cap un gând măcar despre această catastrofă oribilă...