Prolog 

Secretele sunt lucruri stranii. Există trei feluri. Primul e acela cunoscut de toată lumea, pentru care e nevoie de măcar doi oameni. Unul care să-l țină și altul care să nu-l ae niciodată. Al doilea fel e unul mai greu: acela pe care îl ții față de tine însuți. În ecare zi, mii de mărturisiri le sunt refuzate celor care ar trebui să le audă și niciunul dintre acești oameni nu-și dă seama că toate secretele păstrate în adânc pot rezumate la trei cuvinte: Îmi este frică. Și mai este și un al treilea fel de secret, cel mai adânc dintre ele. Unul despre care nu știe nimeni. Poate că a fost cunoscut demult, dar a fost dus dincolo de mormânt. Sau poate că e un mister nefolositor, banal și izolat, nedescoperit indcă nu a fost investigat niciodată de nimeni. Câteodată, în împrejurări rarisime, secretele stau însă nedescoperite pentru că sunt mult prea mari pentru a încăpea în mintea omenească. Sunt prea stranii, prea vaste, prea înfricoșătoare pentru a putea privite. Cu toții avem secrete. Fie că le ținem noi, e că ne sunt ascunse… Secrete și gândaci – asta va rămâne la sfârșitul veacurilor. Ronan Lynch avea toate cele trei feluri de secrete. Primul dintre ele se referea la tatăl său. Niall Lynch fusese un poet boem, un muzician oarecare, un tip încântător și norocos, crescut în Belfast, dar născut în Cumbria, iar Ronan îl iubise ca pe nimeni altul. 

Deși Niall fusese răzvrătit și sălbatic, familia Lynch era bogată. Nimeni nu știa cu ce se ocupă tatăl. Dispărea pentru câteva luni la rând, deși era greu de zis dacă o făcea din cauza carierei sau indcă era un aventurier. Se întorcea întotdeauna cu daruri, cu comori și sume inimaginabile de bani, dar pentru Ronan cel mai uimitor lucru era însuși Niall. Fiecare plecare părea că avea să e ultima, așa încât întoarcerile erau ca niște miracole. — După ce mi-a turnat ința și mi-a dat viață, îi spusese odată Niall Lynch ului său mijlociu, Dumnezeu a spart matrița cu o lovitură atât de puternică, încât s-a cutremurat întreaga lume. Asta era de fapt o minciună, indcă, dacă Dumnezeu chiar distrusese matrița pentru Niall, atunci se poate spune că se chinuise din greu să o refacă douăzeci de ani mai târziu ca să-i poată crea pe Ronan și pe cei doi frați ai săi, Declan și Matthew. Cei trei erau copii chipeșe ale tatălui lor, deși ecare dintre ei excela într-un alt aspect al personalității lui Niall. Declan avea același fel de a cuceri orice adunare, transformând-o într-un singur om căruia îi scutura mâna cu putere. Buclele lui Matthew erau semnul că băiatul moștenise șarmul și umorul părintelui său. Iar lui Ronan nu-i mai rămăseseră decât ochii pătrunzători și un zâmbet făcut pentru luptă. Nu moșteniseră aproape nimic de la mama lor. 

— A fost un adevărat cutremur, a explicat Niall, ca și cum l-ar întrebat cineva. Patru virgulă unu pe scara Richter. Dacă ar avut sub patru, matrița s-ar crăpat, dar nu s-ar spart. Pe vremea aceea, Ronan nu avea obiceiul să creadă, dar asta era în regulă, indcă tatăl său își dorea adorație, și nu credință. 

— Iar tu, Ronan, continuase Niall, pronunțând numele ului său altfel decât restul cuvintelor, de parcă și-ar dorit să spună o cu totul altă vorbă, cum ar cuțit sau otravă sau răzbunare, hotărânduse în ultimul moment să rostească numele băiatului, când te-ai născut, râurile au secat, iar vitele din Rockingham au plâns cu lacrimi de sânge. Tatăl său spusese această poveste de mai multe ori, dar mama lui Ronan, Aurora, insistase mereu că e o minciună. Ea susținea că atunci când ul ei venise pe lume, copacii din Henrietta înoriseră cu toții, iar corbii începuseră să râdă. De ecare dată când părinții săi se ciondăneau cu privire la nașterea sa, Ronan se gândea că ambele versiuni ar putut adevărate.