Îndrăznesc să denumesc filele ce urmează – carte.
O carte simplist de complicată. Unele file sunt ușor de înțeles, altele sunt îmbibate de
mister. O carte visată în viața reală, inspirată din durere, speranță și fantezie.
Adesea spun că este o carte hibrid, din acest motiv pe cât de ireală pare, pe atât de reale
sunt sentimentele prezente în paginile ei.
Totuși este o simplă carte, una despre înțelegere, acceptare, schimbări și dispariții. E
dificil să accepți unele alegeri, chiar dacă aceste alegeri îți aparțin, e dificil să trăiești în
continuare cu niște schimbări apărute pe neașteptate, iar unele schimbări sunt disparițiile și
nu contează cine dispare, un om apropiat sau tu însuți din propria viață.
În această carte nu sunt decât niște vise, mărturisiri, confesiuni. Lumea viselor este
neglijată, deși aceasta face parte din viață și, probabil, e mai reală ca însăși viața. Este o
lume ce deschide ochii când de fapt aceștia sunt închiși, o lume care are răspunsuri înainte
ca întrebarea să fie formulată, o lume de nedeslușit.
Am scris ceea ce am simțit, ce am văzut, pentru că percep cărțile drept niște amintiri și
trăiri reale redate artistic peste timp.
Nu mi-e teamă să recunosc că este o carte mai mult simțită, decât gândită, ceea ce nu
caracterizează genul pe care am încercat să-l abordez inițial, astfel, sentimentele m-au dus
mult mai departe, trezindu-mă într-o carte cu prea multe gânduri filosofice. Iată de ce nu
mă voi scuza și nu voi încerca să obțin efecte impresionante sub forma unor opinii, e o
carte pe care fiecare o va percepe diferit, astfel, mă bucur că am riscat să mă ascult, am
riscat să introduc emoția într-un detectiv și nu înțeleg de ce nu aș face-o?
Ah, urăsc limitele, normalitatea și șabloanele. Tind să creez ceva nou, să combin și să
prefac anormalitatea în esență.
Îl voi cita pe Eliade: „Când vrei să spui repede un lucru esențial, nu numai că îl spui
dramatic, dar îl spui oarecum ridicol. În ceea ce mă privește, lucrul acesta nu mă
înspăimântă.” Poate că și cartea respectivă e ridicolă, dar, asemeni lui Eliade, nu mă
înspăimântă această idee.
M-am grăbit să scriu ceea ce văd, neglijând descrierea amănunțită și punând accent pe
emoție, deoarece în acest fel percep lumea, deoarece în acest fel văd oamenii și mereu tind
să evit suprafața ce rar are să zică ceva esențial.
Nici o pagină nu a fost scrisă prin nu vreau, nici o pagină nu a fost adaugată pentru
umplutură, probabil din acest motiv numărul acestora e atât de nesemnificativ. Consider că
am zis multe, aș fi vrut să zic totul, dar îmi place să las loc și pentru fantezia cititorului din
timpul lecturii.