Această carte nu este o biografie a lui Chanel sau o istorie a Rivierei franceze – s-au scris deja nenumărate cărți despre aceste lucruri –, ci reprezintă povestea anilor în care Chanel și-a petrecut verile în acea zonă a Franței. Riviera franceză este, probabil, cea mai cunoscută regiune de coastă din lume, iar Coco Chanel este, fără îndoială, cel mai cunoscut creator de modă care a existat vreodată. În 1930, cele două și-au „unit forțele“, Chanel construindu-și o vilă luxoasă acolo, cunoscută sub numele de La Pausa. În anii care au urmat, Coco venea să-și petreacă verile aici – deseori însoțită de câte un iubit, dar mai tot timpul cu prietenii.
A fost, din multe puncte de vedere, singurul loc pe care îl considera „acasă“: avusese diverse apartamente în Paris, însă începând cu anul 1934 a stat la Ritz, în timp ce La Pausa – construită conform indicațiilor ei, mobilată și executată exact cum și-a dorit – era numai și numai a ei. Anii ’30 au reprezentat, probabil, perioada de glorie a Rivierei așa cum o știm astăzi – un loc ce merită vizitat mai degrabă pentru verile sale lungi și minunate, și nu pentru iernile călduroase (cum făcea regina Victoria). Încă nesufocată de betoane, abia descoperită de nume celebre precum Murphy, Fitzgerald, Hemingway și prietenii acestora, Riviera era cunoscută la început ca un loc unde poți duce un trai simplu și rezonabil, cei bogați și faimoși împânzind Antibes, Nisa și Cannes, conducând de-a lungul Coastei de Azur noaptea, în căutarea unui restaurant pescăresc, sau mai departe pe malul mării dacă doreau ceva mai select.
Puțini dintre cei care se stabiliseră acolo – cum au făcut-o mulți englezi – se mai gândeau la ceea ce se întâmpla în restul Europei. Viața era altfel aici – confortabilă, frumoasă, ușoară, destul de departe de politică și conflicte, unde din când în când mai veneau câteva nave britanice care le confereau un sentiment de siguranță. Apoi a venit războiul. La început, nimeni nu i-a acordat prea multă atenție și viața lor a continuat la fel, francezii și englezii rezidenți punându-și toată încrederea în Linia Maginot, considerată de nepătruns. Odată cu armistițiul franco-german din iunie 1940 s-a instaurat regimul de la Vichy, însoțit de un val de refugiați evrei care reușiseră să fugă de naziști, urmat de invazia italienilor și, mai târziu, a germanilor. În tot acest timp, până la eliberarea Coastei în 1944, Chanel și-a petrecut verile în La Pausa, ultimii ani ai perioadei cu iubitul ei german. Apoi, fiindcă afacerea îi era încă închisă și iubitul plecat, hotărăște să se mute în Elveția, o țară neutră și liniștită. Deși a mai vizitat La Pausa de câteva ori, nu s-a mai simțit niciodată ca „acasă“, iar vânzarea acesteia în 1953 a rupt și ultima ei legătură cu Coasta.
TOP 10 Cărți