Cuvînt-înainte

 Comentariile despre Sebastian încep de obicei cu anul 1934 şi cu marele scandal care a însoţit romanul De două mii de ani. Peste ucenicia lui Sebastian la Cuvîntul se trece uşor şi vesel, cu formula „Descoperit de Nae Ionescu la bacalaureat, Sebastian a lucrat la Cuvîntul“. E o afirmaţie adevărată, de fapt, dar cam lapidară pentru a acoperi cu adevărat şapte ani de publicistică – inclusiv politică – permanentă. În cartea mea, mă ocup amănunţit de cei şapte ani ai lui Sebastian din „casa Cuvîntului“: de cei şapte ani de-acasă, altfel spus; apoi, de anul 1934, al fracturii; şi, pentru a verifica dacă peripeţiile din 1934 i-au schimbat sau nu lui Sebastian ideile şi convingerile, şi de anul 1935. Studiul meu este centrat pe publicistica politică, ignorată pînă acum cu totul, şi pe psihologia tînărului scriitor, fixat afectiv, ca o iederă, de Nae Ionescu şi de Eliade. Pentru această carte nu m-am bazat pe antologiile selective din publicistica lui Sebastian, ci am mers la colecţiile de presă. Astfel, am citit colecţiile ziarelor: Cuvîntul, Adevărul, Dimineaţa, Facla, Rampa, Dreptatea ş.a., precum şi colecţiile revistelor: Tiparniţa literară, Adam, Renaşterea noastră, Revista Fundaţiilor Regale, Vremea, Cuvîntul liber, Contimporanul, Azi, România literară, Index, Cuvîntul studenţesc, Criterion, Reporter etc. Jurnalele, memoriile şi volumele de corespondenţă din epocă, ba chiar şi romanele, fie ele ale unor colegi de generaţie de-ai lui Sebastian, fie ale unor oameni politici, mi-au fost de mare ajutor pentru a lua pulsul timpului. Documentarea pe care am făcut-o acoperă în detaliu perioada 1927-1935. Am obţinut o imagine clară a formării lui Sebastian în redacţia Cuvîntului şi a influenţelor imediate care l-au marcat. Nu cred că există vreun document care să poată infirma…