Pe data de 9 noiembrie 1868, tânărul Nietzsche, în vârstă de 25 de ani, i-a descris lui Erwin Rohde, prietenul şi colegul său de la Universitatea din Leipzig, comedia pe care intenţiona s-o scrie. „Titlurile actelor comediei mele”, îi scria el, „sunt următoarele: 1. O întâlnire de seară a societăţii sau Asistentul. 2. Croitorul refuzat. 3. O întâlnire cu X. Distribuţia include câteva bătrâne. Joi seara, Romundt m-a dus la teatru, faţă de care sentimentele mele devin foarte reci… am stat în lojă asemenea olimpienilor aşezaţi pe tronuri la o judecată şi am asistat la o tâmpenie numită Graf Essex. Bineînţeles că l-am boscorodit pe răpitorul meu… Prima conferinţă a semestrului din cadrul Societăţii Clasiciste fusese programată pentru seara următoare, iar eu fusesem rugat cu foarte multă curtoazie să preiau această sarcină. Am fost nevoit să scot la bătaie un întreg arsenal academic, dar, imediat ce m-am pregătit, am şi avut plăcerea să găsesc o mulţime întunecată de vreo 40 de ascultători… am vorbit destul de liber, ajutându-mă doar de notiţele de pe o bucată de hârtie… Cred că va în regulă cariera asta academică. Când am ajuns acasă, am găsit un bilet ce-mi era adresat, cu următoarele cuvinte: «Dacă vreţi să-l întâlniţi pe Richard Wagner, veniţi la 3.45 p.m. la Café Théâtre. Windisch». Surpriza asta mi-a cam învolburat mintea… bineînţeles că mam repezit să-l găsesc pe onorabilul nostru amic Windisch, care mi-a dat mai multe informaţii. Wagner se aa strict incognito la Leipzig. Presa nu ştia nimic, iar servitorilor li se ordonase să e muţi ca nişte morminte în livrea. 

Ei bine, sora lui Wagner, Frau Professor Brockhaus1, femeia aceea inteligentă pe care o ştim amândoi, o prezentase pe buna ei prietenă, Frau Professor Ritschl, fratelui ei. În prezenţa lui Frau Ritschl, Wagner interpretează Meisterlied [Cântecul Premiat al lui Walther din cea mai recentă operă a lui Wagner, Die Meistersinger, ce avusese premiera cu câteva luni în urmă], iar femeia asta de treabă îi spune că respectivul cântec îi era deja cunoscut. [Îl ascultase cântat şi interpretat de Nietzsche, deşi partiturile fuseseră publicate foarte recent.] Bucurie şi uimire pentru Wagner! Îşi exprimă suprema dorinţă de a mă întâlni incognito; urmează să u invitat duminică seara… Pe parcursul zilelor următoare, starea mea suetească a fost ca desprinsă dintr-un roman: crede-mă, preliminariile acestei prime întâlniri, luând în considerare cât de inabordabil este bărbatul acesta excentric, mă apropiau de tărâmul basmelor. Gândindu-mă că aveau să e invitaţi mulţi oameni, m-am hotărât să mă îmbrac foarte elegant şi am fost fericit când croitorul meu mi-a promis că-mi va termina noul costum de seară chiar în acea duminică. Era o zi oribilă, cu viscol şi zăpadă. M-am cutremurat numai la gândul de a ieşi din casă, aşa că am fost bucuros când m-a vizitat Roscher2 după-amiază ca să-mi spună câteva lucruri despre eleaţi [şcoală de losoe greacă timpurie, datând probabil din secolul al VI-lea î.e.n.] şi despre Dumnezeu în losoe. În cele din urmă s-a întunecat, croitorul nu venise şi sosise momentul ca Roscher să plece. Lam însoţit, în ideea că voi continua drumul până la croitor. Acolo i-am găsit pe sclavii lui agitându-se înnebuniţi în jurul costumului meu; au promis să-l trimită în trei sferturi de oră. Am plecat mulţumit, m-am oprit la Kintschy [un restaurant din Leipzig frecventat asiduu de studenţi] şi am citit Kladderadatsch [revistă satirică ilustrată] şi, spre încântarea mea, am găsit o ştire conform căreia Wagner se aa în Elveţia. În tot timpul acesta eu ştiam că urma să-l întâlnesc în aceeaşi seară. Mai ştiam, de asemenea, că ieri primise o scrisoare din partea micului rege [Ludovic al II-lea al Bavariei] avându-l ca destinatar pe Marele compozitor german Richard Wagner