Anul de graţie 1860. Familia stabilise ca Angelica să încheie acum logodna cu cel care avea să devină alesul inimii ei. În America, războiul civil bătea la uşă. În Europa, Franţa şi Anglia încheiaseră, în sfîrşit, o pace durabilă. Apăreau primele semne ale primăverii, iar sezonul de vînătoare urma să se încheie curînd… cel al vînătorii de vulpi, desigur. Pentru că, adevărata „vînătoare” abia începea: vînătoarea de bărbaţi, sau, cum în mod elegant se refereau la ea cei şi cele în cauză, „sezonul londonez", cînd îşi făceau ieşirea în lume drăgălaşele fete cu educaţie aleasă, a căror unică preocupare era de a-şi răpune prada – prin pradă înţelegînd orice tînăr bogat, bine plasat în societate şi bun de însurătoare, dar nu suficient de iute pentru a scăpa din bătaia „puştii”. În acest an, sezonul londonez oferea şi un „trofeu”: Prinţul de Wales, moştenitorul tronului Angliei, fiul reginei Victoria, Majestatea Sa regală se maturizase, devenind un tînăr bărbat inteligent, plin de umor, calităţi la care se adăugau un mare talent de dansator şi o neînchipuită energie. Nimic din toate acestea nu scăpase înaltei societăţi engleze. Înclinaţiile sale de dansator şi rezistenţa de care dădea dovadă îi permiteau să-şi conducă partenerele în ritm de dans pînă spre dimineaţă, la balurile organizate în cele mai selecte case. Muzicienii erau în astfel de ocazii exploataţi la maximum, iar, cît despre gazde, epuizate şi moţăind pe scaune, nimic nu le putea bucura mai mult decît plecarea Prinţului acasă.