SUNT vampirul Lestat. Am o poveste pentru voi. Despre ceva ce mi s-a întâmplat. Începe la Miami, în 1990, şi vreau într-adevăr să pornesc chiar de-acolo. Dar este important să vă pomenesc şi de visele pe care le-am avut mai înainte, pentru că fac parte din poveste. Mă refer la visele despre o copilă-vampir, cu minte de femeie şi chip de înger, la visul cu prietenul meu muritor David Talbot. Mi-am mai visat şi copilăria muritoare din Franţa ― vise cu ierni înzăpezite petrecute la castelul mohorât şi ruinat al tatălui meu, în Auvergne, pe vremea când mergeam să vânez haita de lupi care prădase sărmanul nostru sat. Visele pot fi la fel de adevărate ca şi faptele. Sau, cel puţin, aşa mi s-au părut după aceea. Eram într-o dispoziţie neagră când au început aceste vise; un vampir vagabond rătăcind pe pământ, uneori atât de acoperit de praf, încât nu dădea nimeni nici un semn că m-ar observa. La ce bun să am plete blonde şi bogate, ochi albaştri strălucitori, haine strălucitoare, zâmbet irezistibil şi un trup bine proporţionat de un metru optzeci, care putea – în ciuda celor două sute de ani pe care îi avea de fapt ― să treacă drept trupul unui muritor de douăzeci de ani? Rămăsesem totuşi un om rezonabil, un fiu al celui de-al optsprezecelea secol, cel în care trăisem de fapt înainte de a mă fi născut întru întuneric. Pe măsură ce anii '80 se apropiau de sfârşit, mă schimbasem tot mai mult faţă de vampirul ageamiu şi dichisit care fusesem odată, atât de ataşat de clasica mantie neagră şi de dantela de Bruxelles, gentlemanul cu baston şi mânuşi care dansa sub lămpile cu gaz aerian.