Trei caiete şcolare scrise înghesuit cuprind însemnările autoarei din
perioada 20 aprilie–22 iunie 1945. Începând cu luna iulie a anului 1945,
autoarea a transcris aceste caiete, bătându-le la maşină, pentru o
cunoştinţă foarte apropiată. Astfel, cuvintele au devenit propoziţii.
Aluziile au fost clarificate şi a adăugat amintiri. Nişte bileţele mâzgălite
şi-au găsit locul cuvenit în text. Pe hârtie cenuşie, de proastă calitate, au
rezultat 121 de pagini scrise la maşină, cu spaţiu mic între rânduri. După
câţiva ani, acestea au ajuns la mai mulţi cunoscuţi ai autoarei, printre care
şi scriitorul Kurt W. Marek (C.W. Ceram), care a considerat că, dincolo de
experienţa personală pe care o redă, acest manuscris reprezintă
documentul unei epoci. El a predat textul unui editor din New York, care a
publicat o traducere în toamna anului 1954. În vara lui 1955 a urmat ediţia
din Marea Britanie. De atunci au apărut traduceri în suedeză, norvegiană şi
olandeză, daneză şi italiană, japoneză şi spaniolă, franceză şi finlandeză.
Faptul că însemnările ei au fost primite cu simpatie în atâtea ţări,
precum şi încrederea în puterea vindecătoare a timpului au făcut-o pe
autoare să încuviinţeze şi publicarea unei ediţii în limba germană. Din
motive ce ţin de discreţie, toate numele proprii şi numeroase detalii au
fost modificate sau schimbate între ele. Dorinţa scriitoarei de a rămâne
anonimă este de înţeles. Oricum, nu identitatea ei este importantă aici,
deoarece nu ne este înfăţişat un caz singular, ci soarta incertă a
nenumărate femei. Fără mărturia ei, cronica epocii noastre, care până de
curând fusese scrisă aproape în totalitate de bărbaţi, ar fi rămas
incompletă şi dintr-o perspectivă exclusiv masculină.